nn
13.III.2003
nnCitesc și, penici-colo, recitesc Ioanid Romanescu in volumul antologic „Paradis”, apărut acumnopt ani la Ed. Eminescu în colecțian„Poeți români contemporani”. Se întâmplase cu un an până la plecarea sa...nSubliniez-rețin:
nn„sunt fericit că viața mea/ e o știință de a pierde”;
nn„dar ceea ce simt pentru voi/ e un lux/ care niciodată nu mi-a lipsit”;n
nn„sunt cel care vă apără de prea multe cuvinte”;
nn„pentru că astăzi pământul are fii care nu vor să mai meargă-n genunchinpe urmele părinților”;
nn„chiar și aceste versuri le-am scris mâine/ pentru că mâine e a douanzi//a doua oară nu mai vin pe lume/însă a doua oară voi trăi” –
nnbineînțeles că aceste versuri spun, sigur că spun și ceva esențialndespre felul de a fi, de a crea, de a se dărui al lui Ioanid... Poetul carenmi-a publicat prima carte „dincolo”, peste Prut, și căruia îi rămân mereunrecunoscător. Un important și irepetabil poet...
nn