Articolul Noi cu cine votăm la alegerile din România?, postat aici pe blog, pe UNIMEDIA şi pe Romanian Global News, a aprins forumiştii. Polemici, comentarii şi discuţii aprige s-au încins de ambele părţi. De altfel, dezbaterile sunt un fapt îmbucurător. Înseamnă că cei care urmăresc postările sunt interesaţi de cine îi va reprezenta în Parlamentul României şi nu sunt indiferenţi faţă de candidaturile propuse  pentru Camera Deputaţilor la Colegiul Europa de Est şi Asia (C2 uninominal), unde este inclusă şi Republica Moldova.

Dacă în articolul trecut scriam cum văd eu avantajele şi dezavantajele candidaţilor, mai jos vă prezint care sunt acestea în opinia celor care au comentat la articolul respectiv (vezi aici).

Indiferent pentru ce candidat v-aţi exprimat simpatiile, respectiv antipatiile, Tudor Panţîru, Nicolae Dabija sau Eugen Tomac, este evident că urmăriţi ce se întâmplă peste Prut şi nu numai. La mine pe blog, articolul despre cei trei candidaţi a adunat, până la momentul în care scriu, 42 de comentarii. De altfel, părerile au fost extrem de interesante, unele documentate, chiar dacă, pe alocuri, tăioase.

În cele ce urmează, reproduc din ceea ce au postat forumiştii (vezi aici), nu însă înainte de a face şi o evaluare cantitativă a mesajelor postate.

Analiza cantitativă a comentariilor plasate pe blog

Din cele 42 de comentarii rezultă următoarele clasamente: 15 comentarii sunt pro Eugen Tomac; 4 comentarii pro Tudor Panţîru; 6 comentarii contra lui Eugen Tomac; 1 comentariu contra lui Tudor Panţîru; 16 comentarii sunt neutre (păreri şi discuţii fără o exprimare clară în favoarea sau împotriva vreo unui candidat).

Candidatura lui Nicolae Dabija nu am menţionat-o mai sus deoarece nici un forumist nu i-a dedicat vreun mesaj exclusiv. Totuşi, precizez că numele lui N. Dabija este menţionat în 3 postări, dar fără să exprime o poziţie clară a forumiştilor care l-au pomenit. Numele candidatului N. Dabija apare în cadrul mesajelor care sunt pro sau contra lui T. Panţîru şi E. Tomac.

Analiza calitativă a comentariilor plasate pe blog

(ordinea candidaţilor este cea a anunţării candidaturilor)

Avantajele lui Tudor Panţîru în opinia forumiştilor:
- patriot;
- oricare din partide l-ar fi ales; 
- nu poate avea culoare politică; 
- are doar un crez, poporul lui;
- profilul profesional şi rezultatele activităţii sale de până în prezent reies din o vastă şi recunoscută experienţă juridică; 
- şi-a câştigat prin muncă cinstită şi istovitoare independenţa material;
- nu are nevoie de calitatea de parlamentar ca de un trofeu, ci ca de un mijloc prin care să pună lucrurile în făgaşul lor firesc;
- luptător experimentat şi autoritar, care să pregătească iniţiative parlamentare şi proiecte de legi în interesul Moldovei, care să urmărească tot ce se propune Parlamentului din prisma intereselor poporului „moldovean”, care să-şi negocieze votul aşa cum o minoritate importantă din România o face de atâţia ani;
- va avea atât determinarea necesară cât şi capacitatea profesională, pentru a lupta în parlament pentru drepturile românilor de pretutindeni;
- a dovedit că vrea să lupte (pentru că a făcut-o şi în trecut) si, mai mult decât atât, poate să lupte pentru că dispune de expertiza necesara să o facă. („Rolul Parlamentului este de a promova legi, iar din acest punct de vedere expertiza juridica nu este doar un avantaj, ci este pur şi simplu un lucru de dorit”).

Dezavantajele lui Tudor Panţîru în opinia forumiştilor:
- face parte din PSD („PSD - ul jonglează în politica naţională cu noţiunea existenţei a două state româneşti egale, membre separate ale UE, deci ne având în vedere o unificare de facto într-un singur stat national şi considerand că România trebuie să aibă obligaţii limitate faţă de românii care trăiesc în Basarabia că rezidenţi ai unui stat străin. De aici şi candidatul lor, care este sprijinit de PLDM pentru “accelerarea procesului de integrare europeana autentica a R.M.”, deci evident nu pentru apropierea în vederea integrării româneşti”, scrie cineva); 
- în Moldova va fi votat numai de comunişti;
- nu cunoaşte problemele românilor de pretutindeni, pentru că NU a lucrat niciodată în domeniul relaţiilor cu romanii de pretutindeni;
- pentru el s-au pronunţat mai puţini oameni care au făcut puşcărie politică, care au înfiinţat asociaţii peste tot în lume şi care au susţinut extrem de multe acţiuni în Basarabia.

Avantajele lui Nicolae Dabija în opinia forumiştilor :
- meritele activităţii de până în prezent;
- este un candidat cu opţiune naţională;
- va câştiga pentru că atunci când doi se bat câştigă al treilea;

Dezavantajele lui Nicolae Dabija în opinia forumiştilor:
- e poet;
- în Parlament nu poate decât să voteze, cu propria conştiinţă sau impus, dar să voteze ce alţii au făcut;
- de cele mai multe ori,  nici nu înţelege ce i se cere să voteze; 
- semnul de întrebare apare în ceea ce priveşte capacitatea domniei sale de a aborda aspectele delicate ale dreptului cetăţenesc şi statal, astfel încât activitatea să fie fructuoasă în general şi benefică pentru poporul român din R. Moldova în particular.

Avantajele lui Eugen  Tomac în opinia forumiştilor:
- e prea tânăr;
- bun patriot;
- reprezintă o nouă generaţie;
- ambiţios;
- nu face parte din nomenclatură;
- are imagine buna, nu a fost „mânjit de trecut” ;
- nu este controversat;
-  posedă excelente calităţi organizatorice; 
- perseverent;
- competent;
- are putere de muncă; 
- este un candidat cu opţiune naţională;
- activităţi pro româneşti în rândul tinerilor basarabeni. Are activitate practică dusă în folosul românilor de dincolo de Prut şi este puternic ancorat în tradiţia respectului pentru continuitatea şi unitatea romanilor din întreg arealul de dincolo de Prut. Este un exponent al tradiţiei dar şi al
acţiunii practice pentru realizarea idealului de unitate naţională;
- s-a implicat în diferite proiecte pentru românii de pretutindeni. Despre acţiunile lui s-a auzit şi în Basarabia, şi în SUA… (A participat în mod direct şi concret la finalizarea proiectelor de la Ţiganca, Ialoveni, Nicolăeuca, Hagi-Curda);
- cunoaşte şi înţelege mai bine ideea orientării “spre vest” (spre capitalism şi democraţie) ;
- Dorin Chirtoacă, este persoana pe sprijinul căreia Eugen Tomac contează cel mai mult;
- pentru el s-au pronunţat mai mulţi oameni care au făcut închisoare politică, care au înfiinţat asociaţii peste tot în lume şi care au susţinut extrem de multe acţiuni în Basarabia.

Dezavantajele lui Eugen  Tomac în opinia forumiştilor:
- e prea tânăr. Are doar 27 de ani, „abia coborât de pe băncile facultăţii”. Experinţa sa profesională „se numără doar pe degetele de la o mână”; 
- nu va putea să lupte cu forţa argumentelor şi cu o strategie eficientă împotriva „şacalilor din Parlament” ;
- rodul activităţii sale ar fi trebuit sa fie foarte vizibil prin rezolvarea prompta şi eficientă a problemelor cu care românii din R. Moldova şi din alte ţări s-au confruntat. A fost prea ocupat cu alte probleme şi nu a mai avut timp pentru cele ale românilor de pretutindeni;
- nu a fost foarte eficient în a-l consilia corespunzător pe dl. Preşedinte Băsescu în problemele romanilor de pretutindeni;
- ar fi trebuit să aibă o poziţie demnă şi care să-l separe de eşecurile politicii externe româneşti; 
- chiar dacă e un funcţionar începător în Preşedinţia românească, Tomac este prezentat, în mod eronat, drept consilier prezidenţial; 
- are legaturi cu politicianul de la Chişinău Iurie Roşca şi este un fost membru al Noii Generaţii din Bucureşti (PPCD);
- propulsat cu o viteză ameţitoare în poziţii ce necesită un anumit nivel de profesionalism;

Cam aceasta ar fi evaluarea voastră.
 
O să închei cu un mesaj scris la acest articol, pe 24 octombrie de Sergiu: „Cel mai important lucru e că cetăţenii români din R. Moldova SA SE PREZINTE la vot în număr mare! Va fi un semnal extrem de pozitiv dat Bucureştiului să se gândească mai serios la problemele basarabene! Autorităţile româneşti vor considera că pe basarabeni mai mult nu-i interesează, şi că folosesc cetăţenia la cu totul altceva decât ceea ce reprezintă, de fapt, o cetăţenie… apartenenţa  la populaţie şi interesul faţă de Statul Român”.