Uneori rămâi cu răsuflarea tăiată. Vezi un peisaj. Un om. Care te surprinde. Cu o vorbă, o faptă, sau cu tăcerea. Te privește și este suficient să te vezi oglindit în ochii săi. Știi, nu poți explica de unde sau cum, dar știi că vei avea un loc în gândurile și inima sa, vei fi chiriașul principal, și asta fără s-o fi cerut, implorat, amenințat. Atunci te convingi (din nou!) că Dumnezeu există, are grijă de tine, te iubește și scoate în calea ta oameni frumoși, oameni care, cu prezența lor te trezesc la viață, te impulsionează să iubești viața, să te iubești și să să fii un om bun.