Ieri, 20 octombrie, guvernele României şi Ungariei s-au reunit, pentru a patra oara în şedinţă comună. Organizarea unor astfel de şedinţe reprezentă o premieră în relaţiile româno - ungare. Potrivit Premierului Călin Popescu - Tăriceanu, relaţiile dintre cele două ţări reprezintă un exemp
lu de reconciliere istorică, după modelul Franţei şi Germaniei.
Am văzut această ştire pe agenţii şi m-am gândit: Dar oare când va avea loc o astfel de “reconciliere istorică” prezidată de o şedinţă comună între guvernele R. Moldova şi cel al României?
Cam complicat de prognozat, se pare…
Deşi, anterior, au existat vizite la nivel înalt, între prim - miniştrii R. Moldova şi cei ai României, mari progrese nu prea au fost înregistrate. În ultimul timp însă, se pare că, mai mult ca niciodată, cei doi oficiali vorbesc în limbi diferite, unul „moldoveneşte” şi celălalt româneşte, nu doar în probleme lingvistice… Nimic nu se mai leagă, în nici un domeniu. Colaborarea este doar de formă. Chişinăul, în realitate, nu pare că încurajează un asemenea lucru. Dimpotrivă.
De altfel, ideea vizitelor comune revine, din păcate, doar înainte de campania electorală şi, probabil, la fel va fi şi în acest an la Chişinău. Vizita de mâine, 23 octombrie, a premierului Zinaida Greceanâi la Bucureşti şi vizita prim-ministrului Călin Popescu-Tăriceanu, din luna noiembrie, de la Chişinău, se vor desfăşura tot în context electoral. Astfel că, pentru a spune că “avem relaţii bune cu vecinii” vor fi din nou insistenţe. Care va fi însă efectul?
Care sunt efectele unor şedinţe comune de guvern?
Şi dacă tot vorbim de efect, iată care a fost acesta după întâlnirea de ieri între Guvernele României şi Ungariei: proiecte de dezvoltare regională, infrastructură – autostrăzi care leagă cele două state de capitalele occidentale (Paris – Viena – Budapesta – Bucureşti), cale ferată Budapesta – Constanţa, precum şi subiecte legate de cultură, mediu şi minorităţi.
Mai mult, în viitor, între România şi Ungaria, se vor pune bazele unui manual comun de istorie, iar activitatea istoricilor din cele două ţări va fi coordonata de către Academiile celor două state. Unde s-a mai pomenit aşa ceva în relaţia R. Moldova – România? În această ecuaţie, totuşi, rădăcinile istorice, linvistice şi etnico-culturale sunt aceleaşi, nu ca şi cele cu Ungaria! Dar, aşa cum într-o relaţie e nevoie de doi, daca unul nu vrea, nu ai ce face! La fel este între R. Moldova şi România. Dincolo de toate interesele, cine are de suferit? Nu cumva tot noi?
Printre altele, Guvernele României şi Ungariei au semnat o declaraţia comună, în care se angajează să sprijine împreună aspiraţiile europene ale Ucrainei si ale Republicii Moldova. Cele două părţi subliniază în document importanţa finalizării, în acest an, a mandatului de negociere a unui nou acord între UE şi Republica Moldova.
Cine se gândeşte, cu adevărat, la şedinţe comune?
Revenind la tema principală a acestui articol, respectiv posibile şedinţe de guvern comune şi regulate între România şi R. Moldova, cred că acestea sunt astăzi o utopie. Dar mâine? Când realităţile politice de pe cele două maluri ale Prutului se pot schimba?
Întrebarea pe care o pun este următoarea: “Care dintre partidele politice de la noi şi din România, se gândesc, cu adevărat, la aşa ceva?”