Unii au impresia că dacă nu scrii, nu vorbești, nu îți dai cu părerea referitor la ceea ce se întâmplă în Ucraina, nu îți pasă. Și îți pasă, pentru că te dor lacrimile mamelor care își strâng odraslele în brațe, te doare disperarea și neputința lor, așa cum te doare și frica soților care plecând de acasă, nu știu dacă se vor mai întoarce, dacă vor mai avea șansa de a-i mai îmbrățișa pe cei dragi.
De ceva timp am luat o decizie, și anume, am evitat să vorbesc despre politică și religie. Am văzut cum părerile contradictorii atât despre politică, cât și religie  au dezbinat familii, au adus ură și ranchiună.
În contextul evenimentelor actuale, nu este vorba despre politică. Este vorba despre siguranța și liniștea unor oameni. Sunt de părere că, indiferent de neînțelegerile care se iscă între maturi, copiii nu trebuie să sufere, așa cum nici cetățenii unor țări nu ar trebui să sufere din cauza neînțelegerilor conducătorilor.
Este trist și dureros să vezi cum oamenii își lasă agoniseala de o viață și pleacă unde văd cu ochii. E și mai trist să vezi că unii nu pleacă, nu pot, să plece ar însemna să-și părăsească părinții, sau alte rude bolnave, prea bătrâne pentru a mai merge undeva.
Celor care mi-au reproșat că nu-mi pasă, vreau să le spun doar atât: am o soră în Ucraina, alta în Rusia, eu sunt prinsă între ele, în R. Moldova. Dorința mea? Să fie PACE!