Toți avem probleme. Fiecare are parte de necazuri, neplăceri, situații dificil de gestionat,  fiecare dintre noi are proprii demoni cu care luptă. Dar nu toți ne manifestăm la fel.
Unii se văicăresc la colț de stradă, își sfâșie veșmintele, își strigă în gura mare durerea astfel încât toți ceilalți să-i compătimească, în timp ce alții își plâng lacrimile în interior zâmbind senin. Oamenii din a doua categorie sunt deseori invidiați, pentru că sunt percepuți ca fiind fericiți. Nu-i privește nimeni suficient de atent încât să le vadă lacrimile adunate dincolo de pleoape, nici durerea care se ascunde în spatele zâmbetelor, nici tremurul vocii când spun „sunt bine!”. Cel mai îngrozitor plâns este plânsul sufletului, căci orice-ai face, nu-l alini. O parte din el se veștejește și asta de fiecare dată când plânge, încât la un moment dat sufletul ajunge să cuprindă mai multe cicatrici decât viață.