Sa-l luam pe Hitler de exemplu. Omul asta a fost pentru o perioada cel mai puternic om de pe pamant. Intr-un final situatiile conflictuale in care s-a bagat l-au depasit. Omul nu a stiut cum sa obtina admiratia celor din jur decat in acest fel. Prin demonstratii de forta.
Ma, e adevarat ca e ca un orgasm sentimentul asta. Nu-i asa, ia imagineaza-ti tu privirea aia de catelus supus. Eeeee? Parca deja atmosfera devine umeda in zona ecuatorului. Pai, daca e asa, eu zic ca e unul bun. Da-mi-l mie pe ala care nu-si doreste un orgasm. Pfff.
Si totusi… nu-i cam mare pretul? Oare chiar nu exista o alta modalitate de a obtine puterea? Ca acum, sa fim seriosi, toti ne-o dorim. Ca e vorba de un zambet primit, ca e vorba de o privire admirativa sau chiar inspaimantata, noi ne-o dorim. Ne place. Bai, si e normal sa-ti placa, nu ma intelege gresit.
Pai, bine, bine, si atunci cum? Ca daca stau sa analizez putin istoria, cei mai “puternici” oameni, de pe pamantul asta, si-au luat-o rau. Ma, da’ rau. Executii, umilinte, chestii. Pai pula mea, unde a disparut puterea aia asa deodata?!?
Inteleg eu, ca de fapt, cu cat esti mai puternic devii, tot in fapt, mai vulnerabil? Pai, cred ca asa este. Adica la cati oameni suparati sa faci fata? Unu, doi, imi place mie sa cred, si asta ca ma simt puternic. Dar ce te faci dupa aia?
Stau si ma intreb, cum fac eu deobicei, daca nu am inteles gresit puterea? Ca eu vreau si cu pula-n cur si cu sufletu-n rai. Si uite asa in urma sclipirilor astea, venite in camera unde si regele se duce singur, stiti voi, biroul oval, acolo unde stai si citesti, singurul loc unde ai timp liber, unde te caci ma, ca vad ca nu va prindeti, asa, in urma sclipirilor astea imi vine deodata:
- Bah, trebuie sa ti-i faci pe toti prieteni!
- Du-te-n pula mea! Eu nu am puterea asta!