Au fost paşi ce făceau iarba să crească printre pietrele reci ale străzilor. Au fost paşi ce se lăsau mângâiaţi de asfaltul încins. Au fost paşi ce aduceau natura în artificialul citadin. Acum străzile ştiu că tu nu mai eşti, pentru că nimeni nu le mai povesteşte despre iarba ce se înclină sub sărutul tălpilor tale, despre florile ce-şi lasă polenul pe pielea picioarelor tale, despre luciul lacurilor gâdilate de tălpile tale. Au fost paşii tăi.  Am pornit să te caut, înger desculţ, şi am găsit amitiri şi regrete. Firele de iarbă mi-au povestit despre tine, în timp ce plângeau cu lacrimi de rouă. Am auzit, prin păduri, frunzele copacilor ce suspină de dorul melodioaselor vibraţii izvorăte din chitara ta. Am văzut urmele paşilor tăi prin parcuri, pentru că iarba a refuzat să crească pe unde tu ai călcat de teamă să nu şteargă amitirea trecerii tale. Am urmat paşii tăi până când drumul s-a întrerupt ... dar povestea paşilor nu s-a terminat, nu trebuie să se termine, pentru ca acolo unde s-au întrerupt paşii tăi, am văzut alte opt perechi de tălpi ce continuau drumul.  Aleargă prin nori, înger desculţ, şi veghează-ţi prietenii ... ghidează-le paşii prin nesfârşite câmpii, unde stăpână e veşnica primăvară.      P.S.  Dinu (Desculţ) mi-a amintit de această însemnare mai veche ... însemnare pe care, la fel ca pe multe altele, am sters-o. Asta m-a făcut să recitesc multe dintre textele mai vechi ... şi acum îmi pare rău că, în urma unui impuls de moment, le-am şters. Începând de azi o să împletesc texte noi cu repostarea unora mai vechi.  Cârcotaşilor, dacă vreţi să ştiţi, o fac şi pentru că stau ceva mai prost cu inspiraţia şi profit de cele vechi să fac trafic ... doar ştiţi că sunt obsedat de trafic, top şi tot felul de clasamente.