Când eu eram mică, bunica îmi povestea despre cum au fost evacuați din case și din sat, ea și familia ei, și toți sătenii. Îmi povestea că au fost lăsați într-o pădure și cum mâncau coajă de copaci, cum fierbeau plante și strușcă și mâncau. Eu țin minte aceste povești, dar abia în ultimii ani am înțeles adevărata tragedie a părinților, bunicilor, străbunicilor noștri, adevăratele orori ale războiului. Bunicii și părinții noștri au decis să nu vorbească despre aceste lucruri crezând că poate astfel vor uita, dar nu se întâmplă așa niciodată. Războiul lasă ecouri adânci în sufletele oamenilor. Așa mi-a spus mama și eu o cred, pentru că mama a fost crescută de părinți care au încercat să supraviețuiasca în acei ani.