Inconștient, încerc să mă pliez pe anumite modele din mediul online. Și când zic modele, nu mă refer la cineva anume, ci la oamenii perfecți de acolo, la ideile lor, la toate sfaturile despre cum ar trebui să fim, să zâmbim, să ne educăm copii, să ne trăim viața. Și văd că încerc să merg pe funia aia aproape invizibilă dintre mine și lume, să ajung din nou la înălțimea așteptărilor lor. De parcă mi-ar fi goală existența fără nevoia asta de a corespunde, de a fi convenabilă. Și-n timp ce pășesc tremurând spre ei, viața mea rămâne în spate. Fără mine, iar eu fără ea.