Mă opresc în fața oglinzii și ezit să privesc în mine.  S-ar putea să doară, mă gândesc. S-ar putea să plâng sau să-mi dezbrac sufletul de toate iluziile adunate deasupra tristeților. Nu prea am chef de o retrospectivă a evenimentelor în care m-am simțit neînsemnată, neajutorată, asta deja e trecut, îmi zice cu blândețe vocea rațională.