vieruÎl re-descoperim pe Grigore Vieru în calitate de textier, compozitor sau alcătuitor al edițiilor muzicale. Lista bibliografică prezentată și alcătuită în baza surselor din fondul de documente ce se află în gestiunea Bibliotecii de Arte „T. Arghezi” ne demonstrează  rolul și importanța poetului Gr. Vieru în formarea unei culturi muzicale naționale deosebite, alimentată din izvorul sacru al folclorului popular. Versurile lui au inspirat în toate deceniile care au urmat pe compozitorii cu renume și tinerii interpreți, acest fapt de colaborare culminându-se în perioada mișcării de eliberare națională de la sfârșitul anilor ’80 ai secolului trecut. În domeniul componisticii muzicale pentru copii Grigore Vieru a colaborat cu Iulia Țibulschi, Zlata Tcaci, Ștefan Andronic, Egen Mamot, Daria Radu, Alexandru Tamazlâcaru, Eugen Coroi ș.a. A avut un rol important în educarea muzical-artistică a elevilor, participând alături de muzicologi profesioniști la  alcătuirea manualelor de educație muzicală a copiilor, a crestomațiilor pentru cursurile de muzică. În componistica muzicală națională Grigore Vieru a avut relații de colaborare cu mulți dintre compozitori, dirijori, profesori și muzicologi moldoveni care se ocupau cu studierea, înregistrarea şi prelucrarea producțiilor muzicale –  V. Slivinschi, V. Zagorschi,. Z. Tkaci, S. Lungul, S. Buzilă, Eugen Doga, O. Negruţa, Vl. Rotaru, Gh. Mustea, M. Dolgan, I. Aldea-Teodorovici ș.a. A abordat mai multe genuri: muzica sacră, muzica camerală, muzica corală, muzica populară, muzica de teatru, film, operă şi balet.