Am observat că uneori simt niște goluri în mine, goluri care dor de parc-ar fi niște pietre care cresc în interiorul meu. Și mi-e frică să le simt, pentru că dacă stau cu aceste goluri în față ajung să văd emoții mai profunde pe care le-am lăsat acolo. Ajung să-mi văd răutatea, invidia, furia, agresivitatea și nu îmi place să mă știu așa. Noi vrem să ne credem buni și vrem ca și ceilalți din jurul nostru să creadă despre noi că suntem buni și minunați. În asta nu e nimic rușinos. E normal să simțim nevoia de apreciere, de care avem nevoie încă de cum ne naștem.