Am citit undeva zilele acestea că suntem unicul popor care avem drept sărbătoare naţională “Ziua Limbii”. Scriu aceste rînduri cu un fel de ironie, căci din toate popoarele lumii, noi merităm cel mai puţin să avem o aşa sărbătoare naţională, ţinînd cont de atitudinea şi (anti) respectul nemărginit ce-l purtăm pentru propria limbă.
Abia acum mi-am dat seama de ce în Republica Moldova s-a inventat o asemenea sărbătoare. În loc să transformăm fiecare zi ordinară pentru limba noastră într-o sărbătoare, cinstind-o şi vorbind-o frumos( şi corect!), am născocit această zi de 31 august pentru a ne aminti de sărmana noastră limbă( denumirea căreia n-o mai ştim nici noi) împărăginită de rusisme, jargoane şi alte “subtilităţi” ce i-au ştirbit din farmecul de odinioară. În loc să ne fie ruşine pentru halul în care am adus-o prin prostia şi indiferenţa noastră, noi mai avem tupeu să ieşim în această zi la tribuni cu discursuri mieroase, elogiind-o şi înălţînd-o în fel şi chip !
Mi-e silă să văd atîta artificialitate în ochii compatrioţilor mei !!! Mi-e ruşine să mă gîndesc cu cîtă nesimţire devorăm “corola de minuni” din Grădina Limbii Române, grădină în care au trudit cu sîrg înaintaşii noştri. Am transformat această zi într-o ocazie în plus pentru a ieşi la o bere sau la picnic cu prietenii, cînd după mai multe pahare, într-un final, ne-aducem aminte de motivul pentru care ne-am strîns şi cu aere patriotice, cu o limbă stîlcită şi bîlbîită ( după mai mulet păhărele, cum ziceam) ridicăm un toast pentru această sărbătoare, LIMBA NOASTRĂ …!!!
