Am înșfăcat o pensulă ponosită și o coală de hârtie dis-de-dimineață,ca să întipăresc momentul ăsta fără definiție:”Corpul tău de carmelă,dezgolit,și întins pe cearșaful geamăn cu vata de zahăr”.Pentru un moment am crezut că ești o hologramă,o halucinație. Leonardo da Vinci s-a reâncarnat într-un băiețaș îndrăgostit nebunește,hipnotizat de seninitatea dragostei.Am uitat alfabetul,când vocea ei de pluș mi-a sărutat timpanele,iar cînd sânii moi și suavi mi-au atins spatele zgârâiat,mi-a fost decapitată respirația.Are buze de rubin,extravagante,și ochi verzi ca Taigaua.E femeia pentru care te arunci în apă neștiind să înoți,pentru care calmez orice tornadă.E mierea din ceai,aerul din       submarină,balerină,aspirină și amfetamină.        Într-un pahar pe jumătate gol sau plin e un bal mascat,culorile se învită la vals.Pe un șevalet din lemn de tei,stă o pictură în acuarelă,neîncepută și neterminată.Două ființe a căror sânge clocotește în artere,amețesc Universul,așa-i de de ficare dată.