Acest blog a început acum o săptămînă cu două fotografii de proastă calitate a unei gaiţe. Această specie a decis să-mi mai acorde azi o şansă printr-o bravă reprezentantă ce hoinărea amiaza prin Grădina Publică. Invizibilă pentru sutele de trecători, am găsit-o după ce a folosit un cîrîit care m-a intrigat.

A pozat un minut şi după ce am făcut şi cîteva cadre en-face a decis că în altă parte o aşteaptă lucruri mai importante. Fotografiile oricum au ieşit rău aşa că aştept următoarea ocazie. Poate mai învăţ să fotografiez pînă atunci.

Gaiţă (Garrulus glandarius)