Nu e vorba de păsări de baltă. Locaţia sesiunilor foto este o fîşie de pădure şi tufişi din apropierea Criulenilor. După cum am mai spus am fost acolo sîmbătă. O parte mică din fotografii le-am făcut cu aparatul meu. Partea mai mare, peste 2oo de cadre, le-am făcut însă cu camera unui prieten, care azi mi-a transmis fotografiile. Deoarece camera e mult mai performantă - un Canon 300D cu un obiectiv de 80 mm, îmi pare, am reuşit să prind în cadru, de la distanţă destul de mare, vreo 7 specii de păsări.

Supriza mare a fost că, fără a înţelege la momentul fotografierii, am surprins o prigorie, una din cele mai viu colorate păsări din Moldova.
Prigorie (Merops apiaster) cu o insectă în cioc

Prigoria îşi ia zborul...

...şi aterizează pe altă creangă.

O altă descoperire au fost ciocănitorile. Acestea au dominat lumea zburătoare între 11 şi 13, atît ca prezenţă cît şi ca zgomot făcut. Pe o tulpină cu scorbură am zărit 3 ciocănitori, dar acestea nu m-au lăsat să le fotografiez. Am ales una din ele şi am urmărit-o vreun kilometru la deal, prin scai şi salcîmi tineri, de la copac la copac, dar de fiecare dată cînd o ocheam fugea.
Efortul se vede că nu a fost în zadar, pentru că întors la scorbură, o altă ciocănitoare-de-grădini, căci de ea e vorba, m-a lăsat să o fotografiez de vreo 40 de ori pînă... am obosit eu şi am lăsat-o în pace. Ar fi fost minunat dacă înţelegeam vreo iotă din posibilităţile aparatului pe care îl ţineam în mînă, poate nu finisam cu focusare greşită 40 de fotografii din 40 :(

Iată cele mai puţin nereuşite:
Ciocănitoare-de-grădini (Dendrocopos syriacus)

Dunga neagră de-a lungul gîtului o deosebeşte de celelalte ciocănitori de la noi.

Pentru ca răsplata pentru maratonul de mai devreme să fie deplină, am întîlnit un grup de
ghionoi cenuşii (sau ciocănitori cenuşii). Una m-a lăsat să o fotografiez în exerciţiul funcţiunii:
Ghionoaie cenuşie (Picus canus)

Una din ironiile foto-vînătorii de păsări este că de cele mai dese ori observi pasărea doar atunci cînd ea îşi ai zborul speriată de tine. Furişîndu-mă încet prin tufari am prins şi eu o spaimă de era să-mi iau şi eu zborul. Din nişte tufari de la vreo doi metri a zburat cu bătăi puternice o pasăre roşcată, de mărimea unei raţe, care doar fazan putea fi. Desigur că nu am reuşit să-l fotografiez. Bine că nimeni nu m-a fotografiat pe mine în acel moment.

În schimb păsărelele mai mici nu le-am ratat:
În toate patru imagini: Pietrar sur (Oenanthe oenanthe)

Rîndunică (Hirundo rustica)

Se formează un prost obicei să închei postările cu păsări neidentificate. Dacă o recunoaşteţi cumva, vă rog să îmi comunicaţi în comentarii.