cat     Catedrala Nașterea Domnului din Chișinău a fost ridicată în 1836 după proiectul arhitectului Avraam Melnikov. Este construită din piatră și cărămidă, cu trei altare: unul principal (cu hramul Nașterea Domnului) și două laterale (cel din dreapta cu hramul Sfântul Mucenic Nichita și cel din stânga cu hramul Sfântul Ioan cel Nou, care ulterior au fost consacrate sfântului Alexandru Nevski și sfântului Nicolae, făcătorul de minuni). Catedrala are o compoziție simetrică. Ansamblul catedralei este alcătuit din biserică și clopotniță. Catedrala Nașterea Domnului este amplasată în apropierea pieței Marii Adunări Naționale și aparține Bisericii Ortodoxe din Moldova (subordonată Bisericii Ortodoxe Ruse). Primul post de radio din Chișinău, Radio Basarabia, a fost inaugurat oficial prin transmiterea liturghiei de la Catedrala Mitropolitană pe 8 octombrie 1939. Astăzi cele două altare laterale sunt închinate binecredinciosului voievod Ștefan cel Mare și Adormirii Maicii Domnului, sărbătoare la care orașul Chișinău își aniversează hramul – 14 octombrie. Parcul Catedralei este situat în inima oraşului, la sud-vest se mărgineşte cu Piaţa Marii Adunări Naţionale. Suprafaţa scuarului este de 9 hectare. În perioada sovietică purta denumirea de Parcul Biruinţei.