ADN este binecunoscutul acronim pentru acidul dezoxiribonucleic. Noţiunea de acid dezoxiribonucleic înseamnă una dintre cele mai complexe molecule organice, substanţă care se găseşte în fiecare celulă a unei fiinţe vii şi care este esenţială pentru identitatea oricărui organism. Din punct de vedere chimic, ADN-ul este un acid nucleic. Este o polinucleotidă, adică un compus în structura căruia se repetă un set limitat de macromolecule numite nucleotide;

Forma de explicaţie simplificată este aceasta:

  • ADN-ul este “reţeta” necesară sintezei de proteine, molecule organice esenţiale organismelor vii;
  • O secvenţă ADN conţine gene, zone care controlează genele şi zone care ori nu au nici o funcţie, ori încă nu le cunoaştem rostul;
  • Acidul dezoxiribonucleic are o structură de dublu helix - forma nu influenţează funcţia, în esenţă o “scară” dreaptă ar fi identică din punct de vedere funcţional, însă dublul helix economiseşte spaţiu. “Scara” este alcătuită din două lanţuri organice elastice ce sunt conectate prin “trepte”.
  • “Treptele” sunt de fapt doar de patru feluri, unind perechi de baze azotate:adenină (A), citozină (C), guanină (G), şi timină (T);
  • Cele patru baze (A, C, T şi G) nu se pot combina decât într-un anumit mod, adenina cu timina (A + T sau T + A), şi respectiv citozina cu guanina (G + C sau C + G);
  • Ordinea contează: A + T nu este acelaşi lucru cu T + A;
  • Secvenţa de baze este forma canonică a informaţiei, nu este nevoie de nimic mai mult pentru a descrie în mod complet o secvenţă ADN;

  • Trei perechi de baze azotate formeaza in mod normal un codon. Acest codon codifica un aminoacid. Mai multi codoni la un loc codifica o proteina.

  • ADN-ul se găseşte practic în orice celulă (de la organisme unicelulare cum ar fi bacteriile, protozoarele până la organismele pluricelulare (fungi, animale sau vegetale), precum şi, în structura internă a unor virusuri. Structura ADN-ului este unică nu numai pentru o specie anume ci şi pentru orice individ al oricărei specii animale sau vegetale.

  • Mărimea ADN-ului celular, ca şi aceea a patrimoniului genetic, nu dă decât destul de aproximativ informaţii despre complexitatea organismului, astfel încât omul are un patrimoniu genetic mai redus cantitativ decât al altor specii, mai puţin “complexe”.