Cînd îți vezi copilul bolnav, ai vrea să ai acea baghetă magică ca să-i iai toată durerea lui asupra ta. Însă magie nu există și revii, cu capul plecat și ochii umezi, la metodele știute.

Săptămînă grea. Subiect greu. Scriu doar cu nădejdea că această postare poate fi de folos altor mame. Scriu pe lung.

Ca de obicei, cele mai ”feerice” noutăți le afli vineri seara. Tuse uscată. Sîmbata-tuse, spre seara febră. Sigur că administrez preparate necesare+proceduri. Duminică noaptea febra 39,5. Frisoane, care arată atît de strașnic că celui mai încrezut om i se înmoaie genunchii. Prima salvare la ora 20.00 vine in 40min de la chemare!!!!!!!!! Se uită, iar se uită, cînd îmi venea să-i dau cu geamantanul lui peste cap să se trezească, îi vine o idee. De la frica de a administra ceva greșit, “medicul” îi face o injecție cu NaCl (mie îmi spun că e analgin cu dimedrol, dar eu pot citi bine pe fiola) și pleacă. Îmi venea să urlu de neputință. I-am administrat copilului ibuprofen+paracetamol și febra a scăzut.

Cei care nu au copii nu-și imaginează ce înseamnă o mamă, al cărui copil e bolnav. Cînd toată educația, cultura și stima față de alții se duce naibii, apare atîta putere fizică reală, și tuni și fulgeri, și zici ce nu credeai vreodată că ai putea zice, pînă nu găsești cine să-ți ajute odorul.

La 01.00 noaptea febra din nou se ridică. Din nou chemăm ambulanța. De data asta vine în 50 min. Cred că cu bicicleta mai repede se deplasau. Ne propun spitalizare. Pentru cine nu știe: dacă copilul se internează noaptea primește același analgin+dimedrol, și cateter cu perfuzie ca tratament standart, pînă vine medicul dimineața. De obicei, copilul i se smulge mamei din brațe și se duce pentru 1-2 zile în secția reanimare. Singur. Părinții aduc scutece și pleacă acasă. În secție este o soră medicală de serviciu care se uită să fie cu perfuzia tot normal și să schimbe scutecul. Nici nu vreau să mă gîndesc, nici în cel mai strașnic vis, că cineva mi-ar lua copilul și mi l-ar duce uite-așa undeva, cînd ii rău și eu să nu-i fiu alături. Medicii de la salvare mi-au confirmat că pînă dimineață control normal nu i se va face. Am scris refuz de spitalizare, cu ideea că oricum dimineața să mergem la pediatrul nostru. Și, în sfîrșit, am primit magicul analgin cu dimedrol.

Luni dimineața la prima ora eram la pediatru. Diagnoza- pneumonie. O listă de medicamente/proceduri, la sigur și antibiotice. Acel tratament aveam posibilitatea sa-l efectuez si ambulatoriu, însă din frica să se repete noaptea cu frisoane și medici fricoși, am cerut spitalizare. Așa cum pediatrul nostru este de la Medpark, aici și ne-am internat. Toată echipa de medici cu care am interacționat a dat dovadă de profesionalism. Sunt trecută prin spitalizari atît în Moldova cît și peste hotare, deci am cu ce să compar. Eu optez pentru metode mai puțin invazive, păi aici nu s-a insistat pe tratamentul inițial dar mi-au mers în întîmpinare și au modificat unele proceduri după propunerea mea. Pe cît sunt de mofturoasă și selectivă, mai ales că acum s-au adăugat nervozitatea și emoțiile datorită faptului că era vorba de copil, le-a ajuns răbdare să-mi explice calm de fiecare dată și să zîmbească politicos. Acum îmi dau seama că exageram și să fi fost în locul fetelor era să-mi sară țandăra, însă ele au fost bravo. ))

În plus, la Medpark s-au străduit să creeze stare psihologică confortabilă. Un factor absolut important: ți se oferă salon personal. Copilul poate să-și urmeze regimul de somn fără să fie deranjat. În salon pot veni la orice oră vizitatori, cît și au condiții să rămînă peste noapte, să ajute. Din alimentație: pentru copii se oferă produse Nestle (terci/ formulă lactică/pireuri) la cerere, chiar și noaptea. Tratamentul a dat rezultate și destul de rapid am fost externată.

În concluzie: e foarte bine să ai un pediatru de încredere. Să fie acel medic, care îl crezi și cărui îi încredințezi cel mai scump- sănătatea propriului copil. Din acest motiv am ținut cu orice preț să ajung luni anume la medicul nostru și nu la oricare m-ar duce ambulanța. Dna Vera Rusanovschi- cred că nu ajung cuvinte să exprim cît îi sunt de recunoscătoare.

Despre spitalizare: în Chișinău, cel mai des copiii în staționar se tratează la Centrul Mamei și Copilului sau la Sp.Nr1 ”S. Lazo”. În ambele cazuri, în salon sunt pînă la 5 mame împreună cu copii. Mi se umple inima de jale cînd văd reportaje despre bebeluși spitalizați în acele condiții. Saloane ”VIP”- de 2 mame, care mai întotdeauna sunt ocupate. Da, medici calificați și tratament se oferă. Dar posibilitatea de liniște, odihnă, baie, un mediu cît mai apropiat de cel de acasă contribuie enorm la succesul terapiei. Cred că uneori merită să investești poate puțin mai multe resurse în sănătatea și calmul copilului. Și îmi pun toată speranța ca practicile civilizate deprinse la Medpark să fie curînd imitate și în alte spitale de la noi.