Plai natal – gură de rai.
Moldovă… cu dealuri și câmpii, cu oameni binevoitori, dar din ce în ce mai puțini…
Un cer senin, un soare mândru, o adiere dulce, un pământ ce îți poate lecui orice boală, atât trupească cât și sufletească.
Omului îi este specific să facă rădăcini, precum unui copac sau să prindă aripi, asemeni unei păsări. La prima vedere am zice că noi, moldovenii ne-am transformat în păsări și am prins aripi, și lung ne-a fost zborul până în țările calde. La sute și mii de kilometri, peste mări și oceane, peste dealuri și văi ne-am făcut cuibușorul, dar am uitat să ne întoarcem și-acasă. Amintiți-vă de rândunele – ele pleacă, dar în fiece primăvară se întorc în cuibușorul Moldovei, unde dau viață viitorului – puișorilor săi.
***
Haide-ți să ne-ntoarcem acasă, să creăm o țară prosperă, o țară cu un viitor luminos. Haide-ți să schimbăm statisticile, atât oficiale, cât și neoficiale, care ne spun că rămânem fără oameni, care încearcă să ne sperie cu dispariția Moldovei ca țară. Haide-ți să nu mai fim ”țigani” arunca-ți prin lume, căci avem o țară, un pămân independent! Haide-ți să arătăm că suntem puternici, că putem reuși, că avem curaj să riscăm și să ne scoatem țara din mocirlă!
Veniți copii, veniți acasă, în cuibul părintesc!
Cei de-acasă, cei puțini rămași în țară, hai să ne strângem neamul mare din toată lumea. Hai să-i momim cu mirosul dragostei, a pâinii calde de cuptor, cu serile frumoase în mijlocul familiei, hai să-i aducem în locul natal!
***
Pe dealuri pustii, roditoare, un curcubeu își revarsă culoarea și-un singur om rămas în mijloc strigă la cer: ”Moldovă, tu meriți să fii fericită! Moldovă! Moldovă! Moldovă!!!”
