ORAŞUL
Dinspre abator miroase a sânge şi ruşine,un câine fără coada s-a dat la gard cu dosul ridiculizat.Închisorile sunt drepte şi liniştite.Pălăriile damelor – garnisite cu flori în horbote de fum.
Priviri de pe trepte, de pe prag – deznădăjduite priviri.Pietrele imploră, pe călău îl imploră...Îmbulzeală, tramvaie, automobilenu te lasă să priveşti în ochii ce plâng.
Trec, trec gri-întâmplătoarele,fără a-şi schimba vreodată văzul de carton.Şi spusese oroarea şi spusese taina:„Se apropie ceasul şi dezonoarea cuiva”.
Frumuseţe, frumuseţe-n freamăt de searăce creează din dragoste şi creează din visare.Transmite în fiecare respiraţieimaginea batjocoritei înălţimi.
... Aşadar, întâmpinaţi cu batjocură orice poet! Biciuiţi-l! Pentru ca el să-şi asume propriul cântec ca pe o jertfă necesară.Spre împărăţia puterii voastre merge cu chipul însângerat!
Pentru ca la ora când în faţa străzii lătrătoarede pe obraji i se va prelinge sângelesă înţeleagă că în lumea măcelarilor şi automatelorel veni să predice iubirea!
Pentru ca iubirea sa, eterna iubire s-o vândăca pe o rătăcită-scuipată, luată-n derâdere, –iar în jurul său să hohotească, să hohotească în tâmpă disperarecei împuterniciţi cu dreptul de-a ucide, jovialii!
Pentru că atunci când totul săvârşind, deja extenuat,el, de râsul lumii, să cadă pe pietre ca într-o semiturmentare, –pălării la modă, în ochii ce râd fără a clipis-a oglindit acelaşi vid de carton!
(1910)
VASILI KAMENSKI
Pentru N. S. Goncearova
Cearn-cealli-ai.Din îngălbenite vremuri fălcoaseCa un Curcubeu al RenaşteriiSe arcui surâsul bărcii cu pânzele-n vântŞi ososul grumaz bronzat.Nisipurile fierbinţiMişcătoare sunt şi-mpotmolitoare,Iar pietrele le-au deprins cu duritatea.Liniile-s trasate de-o rariţă.Cearn-cealli-ai,Aprig sultan.În haremuri tihnite covoare,Purpurii mătăsuriAbia de-nfăşoară trupul,Ca prăpastia – smoala pletelor.Ochii – fântâni. Sprâncene-ngemănateŞi buzele – însângerate.Al braţelor trosnet şerpesc,Desen precis în colţul gurii,Cearn-cealli-ai.Dă-mi.Ia.Saadet? Ceriban? Ramzie?Fii o narghileaNeauzită,Topeşte-te,Dispari.Dă-mi.De eşti îndemânatic – ia.Cearn-cealli-ai.
CONVALESCENŢĂ
Poftă de însănătoşire,Somnul – un şir de fântâni fără fundŞi oră de oră să suporţi muţenia bufetului şi sobei.Ştiu, cei care iubesc am fost revocaţi de la dezlegare...Picioare moleşite, coate vlăguite,prelungi amurguri, ca o tânjire. Corpul stă întins greoi şi netedşi dorinţa de-a auzi spuse cu voce taredouă-trei cuvinte, pentru-a ne aprinde fanteziacu o lumină-atât de dementă şi sonoră...În pat, neascultător e moleşitul trup,sclipirea vieţii doar pe jumătate-i pe înţelesul minţii.Şi în acelaşi loc, neschimbat, lugubru,din nou apare paloarea felinarului............................................................Din nou în vălmăşagul interminabilelor amurguri...Aiuritoare înserări,mă tem de voi.
(1913)
CÂNTECELE ORAŞULUI
Era dimineaţă, din pereţii de piatrăgame de stropi cădeau în ceaţa ploioasă.După sticla geamurilor, în stradă se întunecaugrele vegetaţii petersburgheze.Gândeşte-te la stele, gândeşte-te!Şi nu te teme de demenţa lămpilor radioase,visează la febrilitatea ochilor şi a creierului,la degetele trepidante ale muzicantului înainte de concert;crede în ferestruicile însingurateluminate peste oraş în noapte,crede în menirea lor…În veghea neliniştită de scânteia electrică!Gândeşte-te la posibilitatea apropiatului eveniment,la frământul scenei te gândeşte.………………………………. Felinarele au început să se aprindă, se luminează bucătăriile din apartamente…Eu îi şopteam omului cu plete lungi;el se lipise de geam, nemişcat,dintr-o dată auzind glasul promisiunilor copilului care a fostşi simţind înfrigurările ce începuseră cândva noaptea.Şi când, palid, se întorcea spre casă,hălăduindu-şi ziua, semidement,deja prin oraş mirosea a teatre –se grăbeau caretele cu felinare;şi în toate casele cu multe etaje,pe pătratele arzătoare ale ferestrelor,erau în toi reprezentaţiile vesperale:se chirceau frunzele diavoleşti, făceau semn palmierii fantastici,tainice caricaturi –se emoţionau umbrele chinezeşti.
* * *
În salonul alb, obidit de trabucurileComisionarilor, împărţiţi pe la mese:Pe perete e răstignită o frescă,Dezbrăcată de ochi mijiţi, priviri şterse.
Ea seamănă cu îndepărtata grădinăA îngerilor albi. Însingurată caO împărăteasă forţată de la tron să abdice,Palidă, ea va suferi, va tăcea.
Calculate sunt foloase şi procente.Despre procente, foloase au tot tratat.Toţi socotesc şi vând voluptuos.Şi doar de frumuseţe nu s-au interesat.
Însă ea se mai înfioară pe perete.Ea mai respiră în fiece clipă, tainică,Iar la picioarele ei se împart pământuriŞi se pune-n mişcare pianina mecanică.
……………………………………….Apoi pe uliţă mai e şi un felinar –Neaşteptat de clar,Nelalocul lui, parcă, de curat ca a Crăciunului Stea!Dar nimeni din trecători nu observăCum, irezistibil de naiv, felinarulLe zâmbeşte cu lumina sa.……………………………………………….Dar cei care vin aiciViaţa să-şi dea în economii –Ca să-şi înfăţişeze sufletul în casa lui Hristos –Trebuie să-şi aducă aminte căÎn cafeneaFresca se topeşte de dorŞi felinarul din stradă lumineazăE ca o stea.
* * *
Pe nuieluşe lungi, se veştezesc condurii-doamnei. Miroase acut arsura mocnită a zăcămintelor de turbă.Însingurate, se plimbă suflete profunde.De atâta arşiţă, vara s-a răscopt.Nu mă atinge cu curentul tău urât...Printre freamătele şi miroznele de răscopt ale verii pe ofilite rătăceşte o privire îngândurată, interogatoare şi tihnită.Tânăr – cu eterna tinereţe a îngerilor – şi înţelept.Impregnându-se întristat de apropiata sosire a nevolniciei,
de închisoare şi vlăguita izgonire din ţara verii.