Nr. 35 / 2004
Şansonetist celebru, poet, compozitor, actor. Născut la Kiev, dintr-o căsătorie nelegalizată. Din anii de gimnaziu, frecventează întruniri la care sunt prezenţi M. Kuzmin, K. Malevici, M. Chagall. În ziarul „Săptămâna Kievului” publică proză, versuri. Scrie cronici de teatru, inclusiv la concertele lui Şaleapin. În 1909-1910, la Moscova, colaborează cu mici studiouri cinematografice, joacă pe scena unor teatre. Actor de film mut. Face cunoştinţă cu V. Maiakovski, se manifestă ca adept al futurismului, mai aproape fiindu-i, însă, poezoconcertelelui I. Severeanin-egofuturistul. Un timp, se consideră el însuşi egofuturist, în plan stilistic poemele sale vădind o apropiere de „lirica ironică” a lui Severeanin.În 1919, îşi începe lungul exil – Constantinopol, România, Polonia. Până la urmă, pentru manifestările sale ostile unirii Basarabiei cu România, este expulzat din ţara noastră. Avea să concerteze în Franţa, America, locuieşte la Shanghai. În 1943, revine în URSS, unde creaţia sa îşi modifică registrul, coloratura.
COCAININETA*
De ce plângi prostuţă copilă însingurată,Răstignită de cocaină pe bulevarde-n Moscova?Abia de-ţi acoperă gâtul îngusta etolă decolorată,Năpârlită, udă şi amuzantă precum dumneata.
Deja totu-i otrăvit de bulevardiera lapoviţă noroioasăŞi eu ştiu, dacă-ai ţipa, din minţi ţi-ai putea ieşi.Şi, murind pe această bancă de coşmar, friguroasă,Trupuşorul vineţiu noaptea-n giulgiu-i ţi-l va acoperi.
Deci, nu mai plânge, nu face, copila mea-nsinguratăCe-ai lăsat cocaina pe bulevardele Moscovei a te răstigni.Mai bine strângeţi pe gât etola îngustă şi, înfrigurată,Pleacă-ntr-acolo unde nimeni nu te-ntreabă cine ai fi.___________*În original: Kokainetocika
ÎN CULISE
Eraţi la teatru, retrasă în adânci culise,Vă-mpresurau, spunându-şi vorbuliţe terne,Frizerul, sufleorul, actorii, actriţeleCare mă şi-njurau din vreme-n vreme.
Cineva şopti răutăcios: „Mic e, dom’le,Dar pricepe minţile a le suci... Înnebunesc!...”Şi-atunci aţi spus: „Piciule, ce-ai zice, dacăO fi aşa, un pic, încet să te iubesc?”
Sfârşit de spectacol... Ţin minte-nzăpezita stepă.La gară – plecăciunea dumitale, lângă vagoane.În acea seară aţi fost atât de tandră,Precum doar candela de la icoane...
Pe urmă – oraşe, stepa, drumuri desfundate...Şi eu uitai ce n-ar fi trebuit să uit, gândesc,Şi nu rămase decât fraza: „Piciule, ce-ai zice, dacăO fi aşa, un pic, tihnit să te iubesc?”
(1916, Crimeea)
NEGRUL MOV
Pentru V. Holodnaia
Unde-ai fi acum? Degetele cine-ţi mai sărută?Unde-o Li, mic chinez pal, cândva – în preajma ta?...Se pare, mai apoi iubit-ai un portughezSau, poate, ai plecat c-un malaiez. Aşa...
Ultima oară te văzui de foarte-aproape.Erai într-un auto cu un şofer distrat.Şi visez: într-un bordel din San FranciscoUn negru mov îţi dă mantoul cadrilat.
(1916)
CEEA CE TREBUIE SĂ SPUN
Nu ştiu exact cui şi de ce i-ar fi trebuit,Cine i-a trimis la moarte, fără a clipi,Dar atât de necruţător, de crud şi de absurdI-au coborât în Veşnica Tihnă-a Lui A Nu Fi!
Spectatori precauţi se-nfofoleau în şubeŞi o biată femeie tânără cu faţa crispatăSăruta răposatul pe vinetele buzeŞi-n popă-şi aruncă inelul de măritată.
I-au acoperit cu cetini, i-au mestecat în clisă.Apoi se-mprăştiară – mai spunând în şoaptăCă timpul e deja de-a se curma dezastrulCă, iată, o nemiloasă foamete se-aşteaptă.
Dar nimănui nu-i trecu prin cap să-ngenunchezeŞi să le spună băieţandrilor că-ntr-o ţară ratatăChiar şi eroismul nu e decât o simplă treaptăSpre prăpastie – spre primăvara Niciodată!
(1917)
TANGO „MAGNOLIA”
În Singaporele banano-lămâiosCând plânge-ncetişor mare şi oceanŞi-mprăştie prin orbitor azurDe păsări caravane, duse-n van,
În Singaporele babano-lămâiosCând inima de pace vă e cuprinsăÎncruntând sprâncene negre-siniliiDumneata te plictiseşti, distinsă...
Şi amintindu-ţi, tandru, cerul celDin alte lumi, de mai sau iunie,Cuvintele-mi şi-alintul care au pierit,Dumneata, Yvetta, plângi neogoit,
Crezând că melodia noastră s-a sfârşit,Iar inima este un sloi fără iubire.Şi amuţind la ţipătul de papagalMai să cădeţi, Yvetta, în neştire –
Precum magnolia sălbatică în floare,Plângeţi, Yvetta, – cel cânt nu s-a-ncheiat,Că vara asta rătăcită-n larga lumePeste orizonturi deja s-a spulberat!
În Singaporele şofrăniu, sub lună,Când bananiere se frângeau în vânt hoinar,Dumneata visezi, pe-o blană pală-ntinsă,Sub urlet de maimuţă, şuier de canar.
În Singaporele babano-lămâios,Sunând brăţări, inele, salbe de arginţi,Mândră magnolie a tropicului veşnic,Ştiu, Yvetta, ştiu – încă mă mai iubiţi.
(1932, Basarabia) Traducere Leo Butnaru