Centrul de Telecomunicații Speciale a emis primele legitimații de tip nou pentru funcționarii publici. Legitimațiile servesc atât ca permis de acces în sediul Guvernului Republicii Moldova, cât și în calitate de semnătură digitală.
„Legitimațiile de tip nou reprezintă o inovație în domeniul TI și sunt implemetate pentru prima dată în Republica Moldova. Utilizarea acestora va permite accesul securizat la locul de muncă, iar semnătura digitală încorporată va eficientiza lucrul funcționarului public.” a menționat Directorul general al CTS, Serghei POPOVICI.
Diferența substanțială dintre legitimația de tip nou și legitimația de tip vechi o constituie inovația tehnologică, și anume: 2 microcipuri performante, ce permit folosirea acesteia nu doar cu scopul de acces în clădire, dar și ca semnătură digitală a funcționarului. La intrare în sediul Guvernului, funcționarul este identificat prin scanarea legitimației, iar datele acestuia sunt preluate de sistemul informațional SPPS. Nivelul de securizare este unul foarte înalt, iar elementele de securitate aplicate fac imposibilă falsificarea legitimațiilor.
Totodată semnatura digitală încorporată permite funcționarilor să semneze/verifice documentele în format electronic, să beneficieze de serviciile electronice publice, precum și să se autentifice într-un șir de siteme informationale guvernametale, precum: Sistemul de Gestiune a Documentelor şi Înregistrărilor Autorităţilor APC (SIGEDIA), Poşta electronică guvernamentală, Registrul Controalelor de stat, Servicii electronice e-Banca, Servicii fiscale electronice, Platformele de raportare CNAS, CNAM, Servicii electronice starea civilă, portalul electronic E-Viza și multe altele.
The post CTS a emis primele legitimații de tip nou appeared first on ITMoldova.
