In maternități, pe toți pereții vezi postere despre beneficiile alaptarii. Pe postere deobicei sunt fotografii cu mame perfecte, alăptînd un copil de vreo 3 luni, iar tu stai însărcinată și visezi că vei fi și tu așa.
Eu credeam că natura a făcut procesul fix ca pe poster: mama ține copilul în brațe, el mănîncă liniștit. La mine visul ăsta sa terminat odată cu prima alăptare. Primul lucru care îl descoperă tînăra mămică despre alăptare este că doare. TARE. Și uterul, și pieptul, și spatele, și tot. O lună de zile, copilul stă 1-2 ore la piept, apoi doarme altă oră, apoi iar la piept. Cînd vine ora alăptării, de obicei, tinerele mame caută rachete care să le ia pe altă planetă. Apoi își amintesc de posterul cu “importanța alăptării pentru imunitatea copilului” și revin imediat la post.
Mai trec cîteva zile. Apar fisurile. Cum? De unde? Pe poster nu era așa! Dar în realitate este. Imediat afli de existența a 1001 de creme/uleiuri pentru tratare. Eu am fost o norocoasă- prima cremă care am luat-o m-a ajutat (HPA Lanolin). Însă oricum, fisurile trec în 2-3 zile, apar altele, iar tu trebuie să alăptezi întruna.
Apoi se dovedește că lapte este prea mult. Faci lactostază, sau mai rău mastite. Despre asta am scris aici. Nu am scopul să sperii pe nimeni, dar ar fi normal ca femeile să fie informate, să știe că nu sunt singurele care trec prin asta. Sunt o mulțime de cursuri pentru gravide, la care te învață cum să pui scutece, cum să respiri ca cîinișorul la naștere și în cel mai bun caz, cum să alăptezi o păpușă. (Cu păpușa e mai ușor decât cu copilul). DE CE nu zice nimeni despre tratarea fisurilor? Cum corect să fie stors laptele în exces? Sau ce să faci dacă nu ai suficient lapte? Sunt niște întrebări elementare cu care la SIGUR te întîlnești deodată după naștere, iar răspuns competent de obicei nu este.
Citeam recent un articol, unde se aduceau statistici, conform cărora doar 30 la sută dintre femei din Moldova şi-au hrănit copiii exclusiv cu lapte matern în primele şase luni de viaţă. După mine, este strașnic. Iar cauza principală este că femeile nu sunt informate. După primele dificultăți, în loc să știe cum să le depășească, mamele merg la farmacii după prafuri și amestecuri artificiale. Iar după 2-3 săptămîni de la prima sticluță, mama nu mai alăptează deloc. Sunt cazuri diferite. Nu vorbesc despre situația cînd mamei nu-i permite sănătatea să alăpteze, sau copilașul e prea mic- atunci clar că sticluța e salvarea. Vorbesc despre mame care se lasă la prima dificultate.
Ehh, concluzii.. Sigur că trebuie de făcut tot posibilul pentru a alăpta copilul. La maternități, pe lîngă postere, să fie împărțite broșuri cu informații practice și utile despre alăptat. Iar pe ultima pagină a broșurii să fie o listă cu numere de telefoane a consultanților în alăptare. Ei sunt o mulțime, doar că puțini știu despre ei. Așa broșură să aibă fiecare femeie și să știe că sunt persoane instruite să o ajute.
Mama singură să decidă că ea vrea să alăpteze și nimic în lume nu-i va schimba hotărîrea. De fapt, asta e principalul )). Prima lună beam întruna ceai de romaniță, cană după cană doar ca să fie mai mult lapte. Copilul era mai întotdeauna la piept; treceam peste durere, descurajări de tot felul, strîngeam toată voința doar ca să punem alăptatul pe roate. Nu e ușor, dar e FOARTE necesar. Baza sănătății micuțului, pusă odată prin alăptare, nu va mai fi înlocuită niciodată de nimic. Cel mai greu e începutul, după 2-3luni de alăptare efortul o să vă fie încununat, iar tînăra mamă va arăta chiar mai bine decît cele de pe poster ;)
