Eu am înțeles că m-am schimbat cînd am constatat că nu mai sunt așa răzbunătoare, iert mai ușor, sunt mai puțin egoistă, pun binele altora în fața propriei persoane. Pot aprecia lucrurile simple, pot trăi fără să prevăd în mintea mea lucrurile, nu mai sunt paranoică. Cred că toți trecem prin etape de schimbare și asta fără a mai privi înapoi, pentru că ne convine ceea ce suntem acum, sau pentru că credem că suntem incapabili de a schimba.
Defapt, de ce ar trebui să schimbăm ceva la noi doar pentru că ”așa trebuie”? Schimbarea trebuie să vină din interior, din proprie inițiativă, pentru că tu ai decis asta. Ceea ce contează e pacea cu propria persoană. Da, puteți să mă acuzați că-s egoistă. În fond, voi nu tot veți fi singuri ca și mine în mormînt?
Pacea cu propria persoană, echilibru’ în suflet și gîndire, conștiință liniștită. Atîta timp cît tu consideri okay caracterul tău, gata, n-ai nevoie de alte dovezi ori păreri care să-ți ”confirme” că ești o animală fără suflet, spurcată, tîmpită, pentru că așa o zis ION/VASEA/MĂRIOARA.
Am învățat lucruri- cu voia sau fără voia mea. Poate am degradat, sau poate am devenit mai tolerantă. Deși, eu cred că ”degradarea” cu ”toleranța” merg mînă la mînă, una fără alta n-ar exista. Persoana tolerantă nu are prejudecăți, stereotipuri, ORIALTEHUINELE. Oamenii toleranți îs aur, ”they can think outside the box” și nu să se limiteze.
