Nouă, românilor, ne place tare mult să claxonăm: cu sau fără motiv, cu sau fără un scop anume după principiul claxonez deci exist. La noi claxoanele se împart în mai multe categorii: de atenționare, de avertizare, de semnalizare sau chiar de… șmecher.
Avem claxoane ”unde te bagi, băă?!” și ”porneșteee, fraiere că s-a făcut galbeeen!” Mai este și claxonul ”coboară odată, nievastă că te aștept de-o veșnicie” sau claxonul ”ce faci pisi, te duc undeva?” și lista poate continua.
Un loc aparte o au claxoanele de la nunți care pînă nu demult erau pentru mine o enigmă totală. Și încă una al naibii de deranjantă. Mai ales de cînd m-am mutat în centru și pe sub geamul meu trec invariabil aproape toate alaiurile nupțiale.
Ce frumos este să te trezești sîmbătă sau duminică dimineața în clinchetul zglobiu al claxoanelor! Vă spun eu – e minunat! Și dacă tot nu pot face nimic în această privință, am zis că ar fi bine să studiez fenomenul și să încerc să-mi dau seama de unde provine acest obicei.
Țin minte că atunci cînd eram mic, nunțile la mine în sat erau un prilej de sărbătoare pentru toată lumea. Oamenii ieșeau la poartă să admire alaiul și tinerii însurăței, iar vorniceii dansau, cîntau și chiuiau nevoie mare.
Deci claxoanele de la nunți sînt chiotele alaiului într-o altă formă.
Și dacă o nuntă într-un sat este un eveniment ce interesează aproape pe toată lumea, în oraș lucrurile stau cu totul altfel. Mai ales dacă orașul are cîteva sute de mii de locuitori unde au loc zeci de nunți în același timp.
Înțelegeți unde bat? Voi ce părere aveți de claxoanele de la nunți? Oare claxonatul fără un motiv întemeiat ar trebui penalizat?
P.S. Dacă vreți să vedeți alte obiceiuri stupide de la nunți, vă invit să priviți primul filmuleț făcut de Anca pentru vlog-ul său.
Sursă foto
