E luna mai- preferata mea. In mai s-a nascut mamica si in mai am devenit mamica eu.

Vestea despre sarcina a fost ca un dus rece. Euforia de la noutatea ca voi avea bebe a trecut repede, iar in locul ei au venit ganduri care mai strasnice despre nasteri. Au fost citite o mie si una de istorii cum au nascut alte fete, sfaturi auzite, carti asaltate. Cel mai mult mi-au recomandat “Роды без страха”- cu denumire promitatoare, fetele ziceau ca dupa ea te duci la nasteri ca eminentul la examen. Dupa primele 10 pagini am inteles ca e bred. Si lectiile cum sa respiri corect ca cainisorul tot e bred- fiindca in acel moment uiti ca esti fata educata, nu inca sa mai tii minte “hu-hu din adinc”. Eu aveam argumentele mele care ma linisteau: 1. Statistica- cit de cinic n-ar suna, totusi cele mai multe fete au ramas vii dupa nasteri; 2. Natura cand a facut femeia, a inzestrat-o cu tot ca ea sa poata naste. Chiar si singura in tundra, darami-te in “capitala europeana” cu o droaie de medici in jur. 3, Si cel mai important sfat auzit : CEL MAI IMPORTANT E SA ASCULTI MEDICUL. Sa-ti dai seama, sa te cobori pe pamint, sa incepi sa asculti nu doar racnetul propriu, si (o, minune!) vei auzi vocea medicului care incearca sa te ajute.

Iata asa de boevaia imi duceam eu harbuzul de 14 kg inaintea mea, anul trecut pe vremea asta. Dormeam rau, asta era putin spus. Toata noaptea te invirti prin pat si asa si nu gasesti cum e comod. Frica de nasteri a ramas undeva departe in luna a 6a, iar acum deja nu mai ai rabdare”cand odata!!”. Pe de alta parte, ma intelegeam cu burtica mea sa nu nastem de Paste, ca nu va fi doctorul nostru. Nici de blajini. Sa mai astepte inca macar o saptaminica. Apoi, vazind ca am trecut de sarbatori, am inceput sa-mi iau nasul la purtare. De mare iubitoare de fructe ce sint, tinjeam de la gandul ca toata vara voi alapta si voi scapa sezonul. Ma gandeam ce bine ar fi sa reusesc macar pina la nasteri sa pap ceva capsuni si cirese. Maiul trecea, ciresele se coceau, iar eu inca eram in asteptare.Astfel, cand a venit mamica cu o lada mare de cirese culese din gradina noastra, bucuria mea n-avea margini. Parca ar fi fost ultimele cirese din viata mea :) Mincam, si mamica povestea cum cu o zi inainte sa ma nasca, culegea zmeura. Am ris atunci, ziceam ca o sa trec contractiile crezind ca ma “umfla” de la cirese.

Noaptea, a inceput sa ma “umfle” concret. Gandul ca astea sunt ciresele de aseara a esuat deodata cum a aparut. Stiam una: daca nu esti sigura ca nasti, inseamna ca nu nasti. In acea noapte eram sigura.

Ora 02.00. Primul gand: Prima nastere dureaza de la 12-18 ore. O sa nasc tocmai seara urmatoare, in cel mai bun caz. Ar fi bine sa dorm.

Ora 02.20. Sa dorm precis ca no sa se primeasca. Ma duc sa beau ceai.

Ora 04.30. Beau deja a 5a cana de ceai. Am gasit pe mail.ru o chestie tare interesanta care masoara durata contractiei si timpul dintre ele. Amuzant. Deja am inregistrat de 10 ori. Mi se zice ca e timpul sa plec la maternitate.

Ora 05.30. E din ce in ce mai aiurea. Burtica apasa in jos asa de tare, ca masa de bucatarie de lemn, groasa ca o enciclopedie, abia mai rezista. DAR! N-am sa trezesc medicul cu noaptea in cap. Mai rabd pina la 6.

Ora 06.05. Ar fi bine macar sa vin la maternitate aranjata. Ma duc in dus.

Ora 06.30. Ideea cu dusul n-a fost rea. Pacat ca n-am putut urca in cada. Bine macar ca am reusit sa ma schimb din pijama in rochie. Acum, printre contractii, ma voi stradui sa ma pieptan.

Ora 07.00. Gata, pina aici a mers soldatul. Rezistenta mea se pare ca are margini. Sun medicul. Zice sa venim. Parul, care se dorea aranjat intr-un coc cuminte, cedeaza la un elastic in virful capului. Atunci, deja imi era totuna.

Ora 07.20. Ne pornim la maternitate. Ca-n filme. Ca sa iesim din cartier, am rugat necenzurat 2 taxisti sa-si i-a mijlocul de transport din calea noastra. Apoi, am asteptat vreo 5 min pina camionul Franzeluta s-a gandit, parcat direct la semafor, sa descarce painica la ghereta. Argumentul ca eu nasc nu l-a impresionat. Apoi strada Ismail cu 150 semafoare rosii. Apoi maternitatea.

Ora 07.50. Ajungem la maternitatea Nr.1. O doamna foarte amabila ma intreaba intrebari. Eu oricum nu prea inteleg pe ce lume sunt, dar ma stradui sa-i zimbesc. Ma gandeam cum sa pastrez calmul cind o studenta cu miini tremurinde imi masoara burtica.

Ora 08.30. Partea cu completatul hartiilor a luat sfirsit, in sfirsit. Eu de aici nu prea tin minte. Stiu, ca deja pauze intre contractii erau numai ca sa-mi trag aer. Ca atunci, cand mi-am vazut medicul, credeam ca nasc pe loc de bucurie. Am trecut in salon, tot respirand greu, si cand incolo……

Peste perete, alta femeie, tipa din adincul stomacului. Nu, ea RACNEA, de parca o taiau pe viu. Iata aici la mine s-a inceput panica. Daca eu mai rabd cum mai rabd, respir incolo-incoa, mai sunt in mintile mele cu dureri cu tot, CE VA MAI INCOLO??

Eu am avut un medic foarte bun, competent, bravo, el m-a calmat, mi-a zis co sa nasc asa, co sa mai vreau zece copii :) . Asa si a fost. Dl Constantin Ostrofet, sa mai am zece copii tot la el as naste. E cel mai minunat medic din toti care i-am intilnit in viata. Si ca specialist, si ca sustinere, si sa glumeasca la moment, a stiut sa se faca auzit cand a fost nevoie, macar ca nu am avut o nastere simpla, bebe s-a nascut bine si eu n-am avut deloc complicatii dupa. Ma inchin pina la pamint pt asa doctori, el are tot respectul si recunostinta mea.

Ora 9.40. Ghemuletul meu e la mine pe piept. Doua inimi, care mai pina acum bateau alaturi, deja se tin in brate. E perfect. E cel mai minunat copil. E al meu. Ma uit in ochisorii lui si realizez ca fericirea nu e abstracta, fericirea poate fi materializata.

[Primele zile la maternitate, Primele zile acasa]

………………

Dragul meu Vladut,

E prima ta aniversare. Esti de un anisor in viata noastra dar ai reusit sa o schimbi in intregime. Pina la tine parca nici nu am fost. Esti un copilas care face doar cu un zimbet sa lumineze totul in jur. Aprinzi in ochii nostri credinta in maine. Cu dragoste urmarim cum descoperi zi de zi lumea si o descoperim si noi. Mai colorata, mai frumoasa, mai neobisnuita, ne faci sa privim cu ochii tai in jur si sa intelegem ca totul e atit de efemer, iar bucuria e in lucruri simple. Bucuria e in chipul tau.

Sa cresti mare puisor, sa fii om bun si fericit, asa cum vei vedea tu fericirea.

Mamica