ROSARIO CASTELLANOS-1925-1974
”DESTIN”
Ucidem pe acei pe care îi iubim. Ceea ce rămâne
nu a fost viu niciodată.
Nimeni nu ne este atât de apropiat. Pe nimeni nu doare
o uitare, o dispariție, uneori doar puțin.
Ucidem pe acei pe care îi iubim. Să termine astă sufocare
când respirăm cu un singur plămân străin!
Aerul nu e suficient
pentru două ființe. Pământul nu mai e îndeajuns
pentru corpuri unite
și rația de speranță e puțină
și durerea nu poate fi împărtășită.
“DESTINO”
Matamos lo que amamos. Lo demás
no ha estado vivo nunca.
Ninguno está tan cerca. A ningún otro hiere
un olvido, una ausencia, a veces menos.
Matamos lo que amamos. ¡Que cese ya esta asfixia
de respirar con un pulmón ajeno!
El aire no es bastante
para los dos. Y no basta la tierra
para los cuerpos juntos
y la ración de la esperanza es poca
y el dolor no se puede compartir.