Zilele acestea în mintea mea a persistat o întrebare, cum e un om bun?

Adică ce caracteristici are, cum acționează în funcție de situație, etc.

O persoană bună e una prostuță? Nu aș tinde să cred asta. O persoană bună e acel tip de om care cedează de la sine pentru a nu pricinui cuiva rău, chiar dacă merită. Chiar cînd e atacată verbal de oameni mai puțini educați să nu-i răspundă cu aceiași monedă, însă într-un mod elegant să îi închidă gurița, folosind ironia sau sarcasmul. Eu sunt așa tip de om  că pot folosi înjurăturile doar în context general, cînd vorbesc în glumă. Însă, niciodată niciodată nu folosesc înjurăturile ca armă pentru a insulta un  om. (Bou nu se socoate) 

Mie nu-mi plac acel tip de oameni care vor mereu să aibă dreptate, even if they are not right.  Însă, ei astfel își alimentează orgoliul. Știți, mi-am dat seama involuntar că eu eram EXACT același tip de om. Am ajuns la concluzia că eu astfel simțeam că conduc situația, nu știam cînd să mă opresc căci eu luam prea în serios tot. Da, nu-mi păsa că persoana aceea se simțea prost. Însă, mai important e să fii om decît să ai mereu dreptate, să știi a ceda. Căci, nu toți au psihic puternic și știu a se apăra, pentru asta trebuie să cedăm uneori.

Sunt așa persoane care într-o ceartă doar înjură, nu contează că tu nu o faci și îi spui o frază absolut normală, da în secunda următoare ea începe să-și etaleze tot vocabularul :D Și nu contează dacă ea are impresia că e ”mai tare” și deșteaptă, însă tu te simți mai presus, și persoana care înjură chiar dacă nu arată, nu se simte în apele sale.

Omul bun e unul tolerant și înțelegător. Un om care nu judecă după aparențe și nu se lasă condus de prejudecăți. Om care poate să vadă dincolo de fațadă, și să nu te judece, dar să încerce să vadă lucrurile din colțul tău.

Un om bun este acela care ajută sincer, fără niciun interes ascuns, fără nici o urmă de egoism în amabilitatea lui, fără să aștepte vreodată ceva în schimb. Un ajutor necondiționat.

Un om bun e unul iertător, și care nu se răzbună. Știți, eu am citit într-o carte de a lui Dale Carnegie că pentru a vedea dacă ai iertat o persoana ori nu trebuie să-ți imaginezi o situație ”Închipuie-ți că persoana aceasta a pățit ceva rău, are o problemă” dacă te bucuri, înseamnă că nu ai iertat-o.

Tu cum crezi că e o persoană bună?

tumblr_inline_muy7uahfxn1spxpbh_zps27793c88.gif?w%3D500%26h%3D260