DIN BLOGURILE MOLDOVEI
Astăzi va demara sesiunea suplimentară de examinare
Sesiunea suplimentară de examinare din anul 2008 pentru absolvirea a celor trei trepte şcolare, gimnaziu, şcoala medie de cultură generală şi liceu, va demara astăzi, 1 iulie.
Anterior, aceasta era preconizată pentru perioada 14-28 iulie.
Conform Ministerului Educaţiei şi Tineretului, sesiunea repetată şi suplimentară de examinare pentru absolvirea gimnaziului va începe la 1 iulie 2008, iar sesiunea suplimentară de examinare pentru absolvirea şcolii medii şi cea a liceului - la 2 iulie.
Potrivit reprezentanţilor Agenţiei de Evaluare şi Examinare din cadrul Ministerului Educaţiei şi Tineretului, sesiunea va fi organizată cu două săptămâni mai devreme pentru a oferi candidaţilor posibilitatea de a participa la prima etapă de admitere în instituţiile de învăţământ superior.
În cadrul sesiunii suplimentare vor participa elevii care, din varii motive, nu s-au prezentat la examene în sesiunea de bază. Aceştia pot fi elevii care au avut probleme de sănătate sau participanţii la campionate, concursuri europene şi internaţionale. Candidaţii care au luat note insuficiente în sesiunea de bază nu vor avea dreptul să susţină repetat examenele, cu excepţia studenţilor din anul de compensare a studiilor, înmatriculaţi în baza atestatului de absolvire a şcolii medii de cultură generală.
Examenele suplimentare pentru absolvirea gimnaziului se vor desfăşura în instituţiile de unde provin solicitanţii, iar examenele de absolvire a şcolii medii şi a liceului - la Centrul de Examene din incinta Liceului teoretic “M. Eliade”.
Potrivit reprezentanţilor Agenţiei de Evaluare şi Examinare, numărul candidaţilor la sesiunea suplimentară va fi mai redus decât în anul trecut.