Plouă. Ne adăpostim în singurul loc pe care îl găsim în apropiere. E îngust. Deja e aglomerat. De ce toți aleg să se adăpostească de ploaie?
Sunt mult prea aproape de tine și asta mă face să devin agitată. Cum să fac să nu îți dai seama felul în care mă faci să mă simt? Ca de obicei, aleg să fac ceva penibil. Ies în stradă. Picăturile mari și reci de ploaie ma lovesc din toate părțile. Nu-i nimic. Aveam nevoie de asta.
Mă învârt, sar, alerg dintr-o parte în alta. Îmbrățișez ploaia. E chiar plăcut și sunt udă iar rochia mea albă e deja transparentă. Nu-mi pasă. Nu-mi pasă de nimic. Mă simt minunat. Mă simt liberă. Și sunt cu tine.
Te iau de mână. Nu vrei. Insist. Cedezi. Acum suntem amândoi în vârtejul picăturilor de ploaie. Te apropii. Simt cum brațul tău mă cuprinde. Te sorb cu privirea; îmi tremură buzele; aș vrea să spun ceva dar nu pot. Atingerea ta ma înfioară. Inima îmi bate puternic. Simt că va ieși din piept. Încep să mă încălzesc. Respir din ce în ce mai greu. Tremur. Iar tu mă privești. Oare poți să vezi ce se întâmplă cu mine? Oare poți să-mi vezi sufletul? Poți să vezi cuvintele pe care le țin încuiate acolo? Cuvinte interzise dar pe care ard de nerăbdare să ți le spun? Cuvinte care îmi ard sufletul … .
Îți treci mâna prin părul meu ud. Picăturile de ploaie alunecă ușor pe corpul meu fierbinte. Degetele tale coboară pe gât. Mă topesc când mă atingi. Corpul mă trădează. Țipă tot ceea ce eu nu îndrăznesc să șoptesc. Continui să mă atingi. Degetele tale își fac loc pe trupul meu printre picăturile de ploaie. Nu mai pot să respir. Îți simt mâna pe corpul meu. Ma cutremur! …
Mă privești. Privirea ta mă paralizează. Nu pot să lupt cu tine. Pierd. Pierd o luptă pe care o duc cu mine însămi de foarte mult timp. Sunt a ta. Spune-mi, ce vei face cu mine?
