Pe Nata am cunoscut-o în anul I de facultate, la 1 septembrie. Era imposibil să nu o remarci. A intrat după sunet, când deja toți eram în bănci și chiar și proful ne preda ceva, dacă nu greșesc era dl Dorogan. Plus la toate, avea o rochie de culoare verde aprins, strânsă la mijloc, care îi accentuau bine formele și era chiar destul de scurtă, mai sus de genunchi, din câte îmi amintesc. Și mai ales, era și decoltată. Pe scurt, era imposibil să nu o observi. 
Orele de literatură. Mamăăăă, câte a citit ea! Poate „de vină” e mămica ei, profă de literatură, dar se merită. Are un bagaj foarte vast de cunoștințe. A luat 10 la literatură. Eram unicile, noi 2 care luasem la acea profă astfel de apreciere. Și chiar și la acel modul, dacă nu mă înșală memoria , împreună cu ora de comunicare interculturală la care a prezentat tradițiile turcești/găgăuze, și cu orele de geografie ale dlui Bârgan. Și totuși, bine că ai renunțat la bursa de la Litere pentru un loc la contract la FJȘC.
Apoi, orele de sport. Ea era un pic mai mică la înălțime și după alinierea noastră, o vedeam mereu în rândurile din față. Sau mai bine zis, îi admiram posteriorul :P.
În anul II am început a ne intersecta mai des. Ne vedeam des pe la celebrul cămin Nr 6. Apropo, la ea am văzut pentru prima dată o altfel de metodă de a prepara hrișca. Încă o țin minte.
A urmat prima zi de naștere la cămin, prin 2009. Nata, îți amintești paharele cu care te-am făcut cea ”mai gospodină” din tot căminul? Paharele, pe care cred că toți le-au împrumutat de la tine cu diverse ocazii… poate mai ai și azi unul din ele… sper, ca amintire măcar. Pentru că la ziua ta de naștere din 2010, deja vreo două lipseau. În schimb, ți-am luat farfurii… și cred, că iar erai cea mai „rugată” de colegi să le împrumuți.
În fine, au fost momente de neuitat. A fost un hram al orașului sărbătorit cândva împreună prin 2010. O sărbătoare cu multe amintiri, de altfel, chiar ieri revizuiam pozele… 
Atunci, mi-am dat seama că Nata trebuie să-mi fie cumetra. Și ea era de acord, parcă. Dar bată-l norocul pe Răduțu, că nu ți-a cerut mâna mai repede… Vă mai prind eu vreodată…
Ah, da… și Radu. Am și eu o „vină” că sunt împreună. După lecția publică de social media de la USM, după mesajul lui Eugen Luchianiuc, și după berea promisă…totuși, eu am fost cea care i-am dat numărul ei de telefon „individului” care urmează să-i devină soț în curând, în sfârșit.
Nata, La mulți ani! Și să de-a Domnul să fii mereu așa cum te-am cunoscut, dragul meu „năsuc galben„ alias „ciocolata noastră de la sud„!
