Există părerea tot mai des vehiculată că internetul ucide intimitatea. Dar noi mai cunoaştem şi faptul că în internet nimic nu apare din ceia ce nu plasăm acolo. Excepţie sunt cazurile de rea voinţă când cineva plasează in internet informaţii sau imagini cu destinaţie concretă de a face rău.
Într-o postare de ieri http://www.davidleeking.com/2014/03/11/is-privacy-really-dead/?utm_source=feedburner&utm_medium=email&utm_campaign=Feed%3A+davidleeking+%28David+Lee+King%29#.Ux_7gFHL_GI de pe blogul său David Lee King, un mare cunoscător al relaţiilor dintre Internet, instituţii, indivizi etc se întreabă dacă intimitatea a murit cu adevărat? Este un lucru la care trebuie să ne gândim cu toţii foarte serios. Fiecare poate controla ceia ce plasează în spaţiul virtual. Oamenii înţelepţi pasează doar informaţii care nu le pot afecta prea brutal intimitatea. Trebuie să existe o limită până unde informaţiile cu character strict personal pot fi distribuite în reţea. Pentru că odată plasate acolo este greu să le ştergi sau să le întorci înapoi. Lucrul acesta e valabil mai ales în cazul copiilor şi acest segment al utilizatorilor trebuie să fie grija noastră permanentă, atât la nivel de bibliotecă, cât şi la nivel de instituţii adiacente, părinţi, învăţători etc.
Cazul doamnei procuror Elena Negară este de mare învăţătură în acest sens. Este înţelepciunea în acţiune “Dacă tăceai filosof rămâneai”. V.O.
