Mâine, 5 martie, în cadrul şedinţei Clubului Biblioteconomiştilor http://clubbib2.wordpress.com/2014/02/27/clubul-biblioteconomistilor va avea loc lansarea cărţii “DINCOLO DE TEXT: HYPERTEXTUL”
Cartea “Dincolo de text: hypertextul” şi comunicarea online
Primul gând care mi-a venit atunci când am citit titlul cărţii a fost un citat din Umberto Eco “Hypertextul şi romanul interactiv ne permite să practicăm libertatea şi creativitatea…”. Acestea se numără printre valorile esenţiale ale oamenilor. De aici şi primul imbold spre lectrură.
“Cartea “Dincolo de text: hypertextul” semnată de Elena Ungureanu este adresată unui spectru larg de profesionişti, printre care sunt nominalizaţi şi bibliotecarii, dar are în vizor, mai ales, persoanele preocupate de comunicarea online. Este, deci, absolut necesară pentru că în această sferă marea majoritate a potenţialilor cititori sunt la început de cale. Ideea care se desprinde foarte clar este, că textul şi hypertextul vor coexista încă mult timp în istoria modernă.
Autoarea subscribe ideii că viitorul aparţine hypertextului. Aşa cum tehnologiile se dezvoltă şi modernizează cu o viteză ameţitoare nu este greu să aderăm la această idée. Pe de altă parte, prezervarea pe termen lung a documentelor digitalizate sau născute digital este o problemă nici pe departe rezolvată. Nemţii atunci când au schimbat legea cu privire la biblioteci au avut ca temei anume includerea în lege a aspectelor ce ţin de documentele digitale, în special prezervarea pe termen lung a acestora.
Privitor la aceasă problemă, autoarea menţionează “În anul 2003 într-un experiment s-a descoperit că aproximativ un link din fiecare 200 dispar în fiecare săptămână de pe internet. S-a descoperit că jumătate din URL-urile citate de Revista D-Lib articolele nu mai sunt accesibile după 10 ani de la publicare. La examinarea linkurilor moarte în bibliotecile digitale s-a constatat că aproximativ 3% dintre ele nu mai erau accesibile după un an”. Dispar, deci, sau ar putea să dispară conţinuturi care pot fi foarte valoroase pentru ştiinţă, istorie etc, dacă nu existată şi varianta tipărită a documentului. Hypertextul este foarte sensibil dacă nu este asigurată prezervarea lui pe termen lung.
Este greu de spus ce se va întâmpla în viitor cu majoritatea conţinuturilor disponibile numai în format online de vreme ce a apărut ideea editării în format tipărit a celei mai mari enciclopedii online Wikipedia http://kudago.com/all/news/vikipediya-1000-tomov-2002. Se presupune că versiunea în limba engleză a enciclopediei va număra 1000 de volume a câte 1200 pagini fiecare. Versiunea engleză numără peste patru milioane de articole, elaborate de peste 20 000 de voluntari pe parcursul a peste 10 ani. Va fi nevoie de zece metri de raft pentru a pune toate volumele enciclopediei într-un rând. PediaPress presupune că va fi nevoie de 50 mii de dolari pentru a edita enciclopedia.
Se poate lesne de presupus că profesioniştii în TI nu sunt siguri pe evoluţia şi viitorul conţinuturilor digitale.
Lucrarea “Dincolo de text: hypertextul” m-a întors în timp şi a trebuit să recitesc articolul lui Umberto Eco “De la Internet la Gutenberg” pentru a înţelege mai bine nişte idei mai greu de înţeles în anul 2005, când traduceam articolul pentru revista Magazin Bibliologic. Umberto Eco demonstrează cu exemple concrete avantajele hypertextului faţă de text, concluzionând că “Hipertextele vor face, cu siguranţă, enciclopediile şi manualele să pară învechite”, dar totodată susţine că noile inovaţii tehnologice nu fac neapărat invenţiile precedente să pară învechite, aducând exemplul bicicletei considerată, alături de lingură şi carte, printre invenţiile perfecte. “Maşina merge mai repede decât bicicleta, dar maşinile n-au înlocuit pe deplin bicicleta şi nici o îmbunătăţire tehnologică nouă nu poate face bicicleta mai bună decât era anterior”.
Hypertextul – textul în format electrponic, virtual netipărit este textul reţelei – iar noi bibliotecarii sau majoritatea lor lucrăm şi vom continua să lucrăm în reţea.
Calculatorul, internetul, hypertextul, hyperlinkul – noţiuni încă în curs de asimilare pentru mulţi profesionişti – sunt instrumentele principale de lucru ale bibliotecarului modern. Toate acestea au fost trecute prin sita autoarei. Lucrarea face lumină în noţiunile, încă destul de confuse pentru mulţi de Web 1, Web2, Web3. “Web 1.0 (1990) se consideră internet pentru cititori; Web 2.0 (2005-2006) – internet pentru adunarea contentului şi pentru personalizarea utilizatorilor, iar Web 3.0 se consideră webul semantic şi intelegent, când informaţia va veni singură la utilizator, structurată şi prelucrată în funcţie de necesităţile internauţilor. Webul semantic va schimba viaţa tuturor: un computer va putea găsi, într-o noapte, mai multe legături între anumite noţiuni decât ar putea găsi un om într-o viaţă”.
Bibliotecarii au învăţat mai mult despre instrumentele Web 2.0 atunci când acestea au fost adoptate de lumea bibliotecară şi adaptate la specificul nostru de activitate. Facem concluzia că aşa cum biblioteca 2.0 a apărut atunci când au apărut instrumentele web 2.0, la fel şi biblioteca 3.0 se va dezvolta odată cu instrumentele web 3.0.
Deosebit de importantă lucrarea pentru profesionişti, dar mai ales pentru cei, care nu au o pregărire specială în tehnologii informaţionale şi le-au asimilat prin autoinstruire. O carte despre web, despre internet, hypertext, despre corelaţia dintre ele. Găsim aici noţiuni şi explicaţii a tuturor termenilor specifici domeniului TI pe care i-am învăţat fără a pătrunde prea adânc în esenţa lor.
Nu este nici pe departe o carte uşoară, dar este o lucrare excelentă pentru înţelegerea unor realităţi foarte importante ce ţin de internet, comunicarea modernă care este greu de conceput fără Internet; asimilarea terminologiei şi lichidarea unor restanţe ce ţin de acest acpect al activităţii noastre. Vera Osoianu
