DIN BLOGURILE MOLDOVEI
Spania, coşmarul ruşilor
Muncitoarea Spanie sau surprinzătoarea Rusie, care să meargă în ultimul act? Ruşii n-au avut deloc cuminţenia românilor de la acest turneu final, şi chiar dacă au plecat ca outsideri au pus probleme ibericilor.
Vârful Pavliucenko a avut trei ocazii mari în prima repriză. Dar cea mai clară a fost un şut de senzaţie, în minutul 30. A tras atât de tare, încât arbitrul nici nu a observat că bravul Casillas a deviat mingea în corner cu vârful degetelor. La poarta cealaltă, spaniolii au ajuns şi ei destul de des, mai ales datorită neobositului Sergio Ramos, poate cel mai bun fundaş dreapta de la acest turneu.
Dar ibericii au fost lipsiţi de forţă la finalizare şi au pierdut repede şi un om de bază. David Villa, călăul ruşilor în grupă, cel care marcase de trei ori în poarta adversarei pe care o avea acum din nou în faţă, a trebuit să fie schimbat cu talentatul Fabregas din cauza unei întinderi suferite la piciorul drept.
Dar în repriza a doua valoarea avea să-şi spună cuvântul. Spaniolii au deschis scorul după o fază bine lucrată, în care Iniesta a centrat la întâlnire în careu, acolo unde Xavi, venit glonţ, nu a ratat finalizarea. Şi ruşii au acu-zat şocul. Golurile lui Guiza și Silva au picat firesc pentru a definitiva capodopera artiştilor.
prosport.ro