”Cîți anișori ai, puiule?” ”Am ținți ani și-un… dinte lipsă. Știu să scliu, să țitesc și la anu tati a plomis că mă dă la școală!” Cam așa ar răspunde blogul meu dacă l-ar întreba cineva de sănătate.
Pe 18 februarie acum 5 ani îmi luam inima în dinți și făceam pasul decisiv spre blogosferă. ”Gata cu domeniile gratuite. E cazul să mă fac gospodar și să mă așez și eu la… hostingul meu”.
Așa mi-am zis atunci și am cumpărat andreialbu.com 2009, anul tuturor crizelor posibile: financiare, profesionale, personale. Am trecut peste toate sau, mă rog, aproape peste toate. Și iacătă-mă astăzi sus pe baricade.
Noroc cu calendarul de la Google care mi-a reamintit că trebuie să reînoiesc abonamentul, altfel uitam cu desăvîrșire. Știți și voi eterna problemă: bărbații și aniversările.
Sincer, nu îmi închipuiam atunci că avea să mă țină atîta amar de vreme trebușoara asta cu scrisul. 5 ani e totuși o cifră. Îs 260 săptămîni, 1826 zile sau 43829 ore. Te și apucă groază cînd te gîndești.
Se vede că îmi place să scriu, e singura explicație. Oare cît o să mă mai țină? O lună, un an, o viață? Nu știu. Voi pune punct în momentul în care o să simt că nu mai am nimic de spus, că s-au scurs din mine toate ideile și cuvintele.
Deocamdată soarele e sus pe cer, iar focul bate în vene o avalanșă de idei ce luptă să iasă la lumină. Povestea omului alb continuă. Dacă vreți să-i aflați continuarea, vă invit să rămîneți aproape.
P.S. Cu ocazia aniversării am deschis aseară o bere nefiltrată neagră ca pana corbului, adusă din plină revoluție. Azi dimineață Florin mi-a făcut surpiza din imaginea de mai sus.
Am fost impresionat. Pentru zilele următoare meteorologii au anunțat cod galben de gînduri negre presărate cu voie bună.