experiment-flori-cuptor-microundeDe cîteva luni circulă pe internet o serie de articole despre efectele negative pe care le are cuptorul cu microunde asupra sanatății. Curios să descopăr cît din ceea ce se spune este adevărat am decis să fac și eu un test în acest sens.

Probabil că ați auzit de experimentul făcut de fetița aceea din Marea Britanie împreună cu colegii săi de clasă. Dacă nu ați auzit, vă spun eu despre ce e vorba. Pe scurt ea a luat două flori la ghiveci și le-a udat la intervale regulate de timp.

Una cu apă fiartă la aragaz, alta cu apă fiartă în cuptorul cu microunde. Rezultatele au fost clare: floarea stropită cu apă de la microunde s-a uscat în cîteva zile. Am decis să refac și eu același experiment împreună cu Florin – omologul meu băimărean în materie de idei trăsnite.

Am luat două flori aproximativ la fel și am început să le udăm o dată la două zile…  cînd nu uitam :) Una cu apă de la robinet, alta cu apă fiartă în cuptorul cu microunde și răcită la temperatura camerei.

oameni-de-stiinta-baia-mare-maramuresAm procurat în acest sens seringi sterile, mănuși medicale și măști de față și am purces la treabă. Trebușoara s-a întîmplat acum vreo 10 zile. De atunci floarea udată cu apă de la microunde a început să se usuce… lucru care ne-a cam pus pe gînduri.

Experimentul e în plin proces însă. Mai avem de prelucrat date, poze și studii înainte să dăm un verdict final. Revin așadar într-un articol viitor cu poze și mai multe detalii.

Pînă atunci vă anunț că avem un post liber de asistentă de laborator pentru o fetișcană bună… la suflet dornică să grijească de niște ”feciori de știință” care își jertfesc tinerețile pe altarul cunoștințelor.

Pentru informații vă rog să lăsați comentariu sau să mă contactați direct :)