Astăzi dis-de-dimineaţă, după ce am citit “Flux-ul”, am dat şi peste hârtiuţa “Timpul-ui”. Citesc titlul din pagina  3 “PLDM renunţă la referendum”. Deşi Filat, care este finanţat din banii casieriei negre de la Moscova, a facut tam tam adevărat în toată ţara, a suferit un eşec total, fapt care demonstrează incapacitatea lor ca echipă să ducă o “treabă” până la capăt. Zvârcoleala care i-a cuprins pe democrat-liberali (un fel de bolboroseală ideologică unde au fost amestecate ingrediente antagoniste) s-a soldat cu împiedicarea de pragul cel de sus, ca să-şi dee seama de fapt că nu-l vor trece fără a se împiedica nici pe cel de jos, adică de 6%. Deşi PLDM a aruncat sute de mii pentru această acţiune de PR, efectul ei cred că se reduce la zero, sau chiar vine ca o primă decepţie a “decepţionaţilor” care s-au refugiat la caldura “gazelor ruseşti”. Cu banii care i-a investit mister Filat, Iurie Roşca cred că obţinea “modificarea constituţiei şi ân China”, pe când aprigii apărători ai democraţiei “cu faţă de om obijduit”(cu referire la poza lui Filat din campania de la locale), n-au reusit să strângă nici măcar necesarul de iscălituri pentru a putea motiva aberaţia lansată de aceiaşi ortaci ai Moscovei. De ce aberaţie? pentru că “moldovanul”(vezi poza) Filat pe când fura statul, îmbogăţindu-se prin “contrabandă legală”, iertată-mi fie îmbinarea de cuvinte, ducândule fraţilor nosştri din Ţară, ţigări mai ieftine, sau vânzând fabrici de ciment la straini cu 200 de mii în loc de 15 milioane de Dolari, era unul din marii apologeţi ai republicii parlamentare. Acum credea că sfatul lui Pasat o să meargă, a investit şi bani, iar până la urmă a renunţat şi la asta, probabil şi-a amintit că a luptat pentru republica parlamentara cândva. Acum ca niste copii, vedem în aceiaşi fiţuică, cine sunt vinoveţii faptului că filat nu a reuşit să adune iscăliturile necesare. Cine credeţi ca sunt? Primarii PPCD, PD şi PCRM care cică au refuzat categoric să autentifice iscăliturile din satele lor. Apoi deyvinovăţirea care urmează este faptul că mebrii PLDMişti au fost supuşi presiunilor, fiind anchetaţi. Articolul se îngloadă în ultima parte cu promisiunea apocaliptică a lui Shwartzneger - I’ll be back! Adică vom reveni atunci când vom putea. Această situaţie mă face să-mi dau seama cat de neputincioşi sunt unii care în pofida faptului că au bani cu sacu nu reuşesc să depăşească starea de nulităţi politice. Când citesc de , cică presiunile din partea autorităţilor, constat că “flăcăii plini de hormoni de progesteron” nu au capacitatea să lupte în condiţii extreme, şi-mi aduc aminte de protestele organizate de PPCD, în care Iurie Roşca în fruntea “armatei” din Noua Generaţie nu s-au clintit nici atunci când, spre exemplu la Casa Radio, au ieşit cu Kalaşnicov să ne intimideze. Îmi aduc aminte de câinii care erau în Gradina Publică care erau gată să primească comanda “взять”. Dar am rezistat şi fără a boci dând vina pe guvernanţi, dar mai ales nu am renunţat la visele şi aspiraţiile pentru care luptăm şi în continuare. Eroii se nasc în glorie, şi mor în mizerie domnule Filat! oamenii de bună credinţă, sunt cu INIMA curată, iar răsplata lor este mare… Închei cu versul unui luptător, care este sfânt al închisorilor comuniste - “Adevăratele înfrângeri sunt renunţările la VIS!“