umbre   Mi-am promis, să nu mai scriu Când am inima-n dureri. Și totuși scriu… Rup suflet din mine, Ca preț cerut pe compromis, Iar brațul drept îl mișc forțat Și las amprentele în scris, Să nu mai simt ce am simțit A tot ce-i dureros și trist.   Am pleaopele grele De lacrimi vărsâde Și sufletul gol adus la altar. E vreme de plânset Nu-i vreme de cântec, Azi, Doamne, și-n veci Îți dau viața în dar.   O, Tată din Ceruri !!! Ai milă de noi … Căci lumea-i prădată, Trăim vremi de război. Și nu-i luptă cu arma, Aud explozii mintale, Teroriști științifici În umbre letale.   Minți grele să spargă Stereotipuri și Nume, Imperii clădite Pe mărturii obscure. Ce vor a fi astăzi Prezent în istorii, Pecetea cea pusă Sub mesajul scrisorii.   E freamăt de suflet În mijloc de iarnă. O foaie, o pană, Un ciob de călimară. Cu pleoapele grele Înfundate de ciară, Și-n vene pulsând Ultimul strop de cerneală.   Aud pulsul slovei Ce dă viață frazei, În ultimul ceas - e miezul de noapte. Simt cum se strecoară Liniștea-n cameră. Ascult printre rânduri – Doar șoapte, șoapte …   dddddddddddddddddddddd