Începând cu 2006, Spaţiul cultural Louis Vuitton gazduieşte operele artiştilor contemporani şi, în fiecare an, invită o ţară străină. În 2013, invitatul de onoare a fost România, iar în perioada 11 octombrie 2013 – 12 ianuarie 2014, la Spaţiul cultural Louis Vuitton pot fi admirate operele a 13 pictori români, în cadrul expoziţiei “Scènes Roumaines” (Scene româneşti).
Într-un post mai vechi, vă povesteam despre lansarea acestei expoziţiei. Ei, ieri a venit şi ziua “Z”, în care am putut să admir operele lui Mircea Suciu, Simon Cantermir Hauşi, Bogdan Vlăduţă, Şerban Savu, Sergiu Toma, Dan Beudean, Oana Farcaş, Ciprian Mureşan, Adrian Ghenie, Ioana Bratanu, Ion Grigorescu, Geta Bratescu, Mihuţ Boscu Kafchin. Artiştii sunt din Bucureşti şi Cluj, iar clujenii ştiu să se definească printr-un stil aparte şi noi tehnici de pictură, am aflat de la expoziţie. Cu o selecţie de picturi realiste şi hiperrealiste, expoziţia permite crearea unei imagini globale despre artiştii contemporani români din ultimii 40 de ani.
Mi-au plăcut foarte mult tablourile Oanei Farcaş cu o lumină supranaturală, cele ale lui Bogdan Vlăhuţă care ilustrează trecutul Bucureştiului, ale Ioanei Brătanu cu spaţiile marcate de singurătate.
Ca o mică paranteză, pentru mine a fost pentru prima oară când păşeam pe uşa Spaţiului cultural Louis Vuitton, situat în inima Parisului, chiar pe Champs Elysées. Mi-l imaginam mai nesemnificativ, probabil pentru că nu apreciez în vreun fel produsele brandul-ui Louis Vuitton. Dar, de fapt, este un adevărat spaţiu de de expozitii temporare. De la intrare, o recepţionistă te îndrumă să iei ascensorul căci expoziţia este la etaj (nu ştiu exact câte am urcat). După ce intri cu recepţionista în lift, aceasta te informează că te afli deja într-o operă de artă, adică liftul este opera şi trebuie să urci cele câteva etaje într-o obscuritate totală. Opera aparţine artistului Olafur Eliasson şi reprezintă o etapă de pregătire, un moment în care uiţi de exglomeraţia din stradă, de grijile cotidiene înainte să intri în universul artiştilor. Deh, nu ştiu dacă la mine a fost o detaşare totală, dar am avut parte de un sentiment frumos când brusc s-au deschis uşile şi m-am trezit în mijlocul tablourilor.
Fiindcă vorba lungă, sărăcia omului, mergeţi la expoziţie că mai mai aveţi posibilitatea azi şi mâine.
![]()