©www.coupdepoker.org
Vineri seara, am mers la spectacolul “Gainsbourg moi non plus”, la Teatrul Dejazet, prezentat de cvartetul Gevrey Chambertin. Spectacolul – un concert de 27 de cântece “gainsbourgiene” – poate mai puţin cunoscute de marele public, este un omagiu adus renumitului interpret francez Serge Gainsbourg.
Sinceră să fiu, înainte de spectacol, nu cunoşteam multe piese de-ale lui Gainsbourg, dar prea mă interpela figura geniului. Şi, ideea spectacolului a venit aşa, din curiozitate, iar piesa se mai ţinea încă două zile, deci nu prea era cazul de amânat.
Serge Gainsbourg - l’homme à la tête de chou (omul cu cap de varză) – cum obişnuia să se numească acesta, este un interpret, compozitor, actor, scriitor, scenarist şi pictor francez (1928-1991). Pentru francezi, Gainsbourg este un geniu care le-a lăsat în memorie peste 1000 de cântece (doar 400 înregistrate), 20 de albume, exploatând variate genuri muzicale: rock, jazz, funk, reggae.
Spectacolul “Gainsbourg moi non plus” l-am vizionat şi ascultat pe nerăsuflate. Un moment atât de poetic şi atât de sensibil, deoarece, în primul rând, muzica şi versurile lui Gainsbourg sunt aşa cum nimeni altcineva n-ar fi putut să le facă, în al doilea rând, scenariul şi interpretarea te lasă fără cuvinte. Pe toată durata spectacolului, am fost trup şi suflet cu Gainsbourg. Dacă nu aplaudam, încercam să-i desluşesc versurile, dacă nu râdeam, încercam să-i reţin citatele atât de pline de sens şi umor (pe alocuri). Trebuie totuşi să recunosc că grupul Gevrey Chambertin (vioară, contrabas, chitară şi voce) este deosebit. Solistul, cu vocea-i gravă şi înzestrat cu sensul umorului, este numai bun pentru a interpreta Gainsbourg, fără a cădea în momeala imitării, iar muzicienii te antrenează într-o atmosferă jazz din care nu mai vrei să ieşi. De altfel, un “chapeau bas” pentru violonist, care pe alocuri devine contrabasist şi chitarist, este foarte talentat.
Mentionez că spectacolul n-ar fi fost atât de remarcabil dacă nu s-ar fi ţinut pe scena Teatrului Dejazet, un loc fabulos al Parisului. Inaugurat în anul 1851, aici s-au filmat şi scene din filmul cult Les enfants du paradis (Copiii paradisului).
Tare mi-ar fi plăcut să vă îndemn să mergeţi la spectacol, dar, din păcate, nu prea este cazul. Ieri a fost ultima zi. Vă invit să vedeţi aici câteva secvenţe din spectacol.
