“Oh.
Doamne.
Ochii lui.”
(Tahereh Mafi - “Spulberă-mă”)
Dacă privirile sunt primele cuvinte de iubire atunci ale noastre cu siguranță și-au spus cele mai frumoase șoapte, pe care noi nu am avut nici șansa, nici puterea de a le auzi… pentru că ochii își vorbesc în tăceri lungi, încordate, pline de mister, într-un limbaj al lor pe care nimeni niciodată nu îl va ghici… Ciudat faptul că eu aș putea vorbi despre privirea ta, despre ochii tăi la nesfârșit?
Doi ochi ai mei și doi ochi ai tăi… Ochi negri ca noaptea fără lună. Ochi negri ce uneori scânteiază asemeni stelelor. Ochi ce zâmbesc uneori. Ochi ce plâng deseori. Ochi ce te-au privit ca nebunii. Ochii ce m-au contemplat amenințător. Ochi ce ți-au urlat iubire vie. Ochi ce mi-au zâmbit întrebător. Ochi buimaci și rătăciți printre atâta lume. Ochi liniștiți ce s-au plimbat asupra mii de chipuri. Ochi întrebători și arși de nerăspunsuri. Ochi fioros de frumoși. Ochi demonici ce m-au legat cu zeci de perechi de lanțuri grele. Ochi naivi ce nu era nici măcar îngroziți când ar fi trebuit să fie!…
Doi ochi ai mei și doi ochi ai tăi… două perechi de ochi negri ce într-o zi s-au întâlnit. Oare se vor revedea? …și dacă se vor revedea, zi-mi tu, se vor recunoaște?
P.S.: Când închid ochii mei, eu văd ochii tăi. Și Doamne… sunt îngerești și demonici în același timp!!!
Filed under: Uncategorized
