O viaţă de om cât vremea de mare... Un ceai şi o coajă de pâine Ruga să-i aducă, grăbit. La masă-ntre cărţi adâncit Sta Lenin cu gândul la tine. Sta Lenin atuncea cu gândul La tine, copil moldovan, La oamenii mulţi şi sărmani Din lumea de mii de pământuri... Din Smolnîi, a zărilor uşă Ilici deschidea tuturor. Priveau către el, zâmbitori, Matroşii încinşi cu cartuşe. Comenzi, şi rapoarte şi glume... Afară, bătrânul pământ Urnitus-a larg răsuflând: Mergea Revoluţia-n lume. Aicea, din valea durerii Un mare popor a ieşit: Pornea spre un nou răsărit Rusia cu toată puterea. Şi drumul ei nou, prin milenii, Un om i-l păzea necurmat - Stătea neobositul soldat, Şi numele lui era Lenin. În haine demult ponosite, Cu şapca boţită în mâini - Aşa ne spun oameni bătrâni, Că-atunci îl văzuseră-n Piter. Aşa ne spun oamenii ţării Că l-au întâlnit într-un sat Cu azimă-n vatră şi sfat În umbrele reci ale serii. Modest aşternut pe podele. Paltonul cu gulerul sus. De strajă, norodul său rus Veghea lângă dânsul, sub stele. ...O viaţă cât vremea de mare Crescut-a pământul rusesc. Azi mii de popoare-o păzesc Pe mii de câmpii şi hotare. Din ciclul Leniniana moldavă şi prietenii săi...