cea mai frumoasă parte din mine

e aceaa 

care îşi aduce aminte de tine

care-şi aduce aminte de flori de piersic înflorite la mine în suflet în luna august

progresivitatea relaţiei noastre se reduce la culoarea neagră care la soare bate a violet, iar asta e totuşi ceva diferit de negru, dar atît de nepreferat de mine.

despre lucrurile frumoase care aş dori să mă înconjoare eu ţi-am tăcut iar tu mi le-ai citit în tăceri şi priviri foarte şi foarte vinovate. despre dorinţele şi temerile mele eu ţi-am plîns omiedeori, iar tu m-ai acceptat frumos (virgulă)

despre toate lucrurile frumoase care mă creează eu ţi-am povestit uitîndu-mă în oglindă şi imaginîndu-mă în faţa ta, oglindindu-mă absolut goală în ochii tăi. 

iar dragostea şi tristeţea umblă mitic prin mine.