Șerif - Veris 3-0. În câteva cuvinte. Victorie meritată pentru tiraspoleni. Un meci în care s-au văzut foarte clar valorile, dar și limitele, lipsa de experiență. O partidă care a confirmat pentru mine ceea ce știam, de fapt: Alexandru Antoniuc e cel mai bun fotbalist moldovean al momentului. S-a văzut și în ultimele 2 meciuri ale Naționalei. Iar Sergiu Cojocari e de departe cel mai bun fundaș central din țară. Chiar dacă Veris a încasat azi 3 goluri, jocul impecabil a lui Cojocari a făcut ca scorul să nu ia proporții. Puțin despre deplasarea la Tiraspol. Probleme la vamă n-au fost. Ba din contră, am întâlnit niște vameși foarte amabili. La stadionul Șerif oază de civilizație. Ospitalitate moldovenească, mai puțin organizarea, care e europeană, adică profesionistă 100%. Totul la cel mai înalt nivel, începând de la paza de la intrare și terminând cu stewarzii. Cu adevărat un nivel de Champions League la Șerif, chiar dacă nu au fani ultras. Impresionat chiar dacă știam că așa va fi.
La final, pentru galeria Verisului, probabil cei mai bine crescuți și educați suporteri organizați din Moldova, un mare mulțumesc din partea întregii echipe pentru felul cum i-au susținut pe jucători de la început până la final. Până la urmă fotbalul e un spectacol și trebuie tratat ca atare, ceea ce a și făcut galeria Verisului. Ve felicit pentru prestația din tribune și vă așteptăm cu drag la meciul cu Dacia.