In linistea ce imi cutremura privirea confuza ,
Urmaresc cum plinge toamna , cum cade si o frunza.
Fiecare rasuflare isi mareste valoarea nocturna ,
Vorbeste el , cineva vrea sa il mai auda.
Pe-o alee frumoasa a unei nopti de toamna plina ,
Nui nimeni aici , singuratatea sa o aline ,
Prin pustiul vechi , iti croiezi un drum ,
E toamna in suflet si nu vezi nimic acum.
Iti taie din zimbet , iti creste o durere ,
Nimeni nu intelege , cei toamna , daca piere ?
Se simte pe suflet cum rasuna incet pina la scrum ,
E tacuta precum nici moarta nu poti sa o auzi ,
Dezgolita de timp , de fiecare secunda ,
Ea trece usor si te lasa muta ,
Te lasa rece , mincata de rugina pustie ,
Te lasa sa vorbesti si te uita pe vecie.
