Întreg colectivul FC Veris îi transmite pe această cale Domnului Ion să aibă parte de o viaţa lungă, încoronată de sănătate, fericire şi realizări în cariera profesionistă.
S-a născut în Moldova, dar s-a „format" în Germania, ţară care
i-a şi marcat viaţa şi care l-a îndrumat să-şi stabilească principiile.
S-a afirmat rapid pe piaţa agenţilor de jucători din Moldova, unde şi-a
creat un nume, dar lumea lui, de departe, nu face hotar doar cu lumea
fotbalului. Are ambiţii pe care le va duce pînă la capăt - altfel nu
ştie. Nu neapărat în domeniul fotbalistic, pentru că niciodată nu ştie
unde îl va duce viaţa. Nume: Ion Carp
S-a născut: 15 octombrie 1970, Teleneşti.
Studii: Universitatea de Stat de Educaţie Fizică şi Sport, Masteratul.
Activitate: jucător la echipa de amatori „Bremen Haven", Germania, manager şi vicepreşedinte al echipei „Sporting" USM, colaborări (în calitate de manager) cu firme de impresariat din România, inclusiv „Becali&Popescu".
Data obţinerii licenţei FIFA: 30 martie 2006.
Data nunţii: de Sf. Valentin - 14 februarie 1998.
De ce fotbalul? Mai bine zis - afacerile în fotbal?
Iubesc foarte mult acest sport. Am jucat mult timp, dar n-am avut fericirea afirmării în fotbalul mare. Nici n-am avut şanse să o fac - unui băiat dintr-o familie numeroasă, de lîngă Teleneşti, îi venea foarte greu să ajungă la un centru sau o şcoală sportivă, unde erau aduşi, deliberat, cu „vagonul", copii din toată Ucraina şi Rusia. Aveam calităţi bune, cum ar fi viteza, dar, atunci mi-a lipsit un impresar, probabil. Acum, dacă doreşti să ajungi în fotbalul mare, eşti în stare şi dai dovadă de caracter, chiar ajungi - talentele nu rămîn neobservate. Ambiţia m-a dus, totuşi, într-o ligă de amatori în Germania, să cîştig, pe munca mea, cele trei-patru sute de mărci pe meci. După asta s-au deschis alte oportunităţi şi am decis să realizez „ceva" în fotbal, chiar dacă nu din postura de jucător. Nu zic că am devenit cel mai tare impresar din ţară - nici nu mi-am propus asta vreodată, dar sînt mulţumit de succesele mele pe acest tărîm. CONTINUARE AICI.
Sursa: VIP Magazin
(Text: Marcel Toma. Foto: www.fotoroom.md)
Adaptare pentru FCVeris.md: Mihai Burciu