Oamenii au îmbătrânit înainte de vreme. Nu se mai ţin de mână, nu-şi mai zâmbesc, nu se mai îmbrăţişează şi le pasă prea mult de gura lumii. Sufletele lor îmbătrânesc înainte ca pe chipuri să se adâncească intolerantele urme ale timpului. Dar sunt prea ocupaţi ca să observe. Sunt prea ocupaţi să fie mândri, îngânfaţi, îndărătnici, egoişti, invidioşi, orgolioşi, neîndurători, nepăsători, ursuzi şi răi. Foarte răi. Sunt supăraţi pe toată lumea, pe Dumnezeu şi pe ei înşişi. Mai ales pe ei.
Cât s-a schimbat astăzi omul! Dacă îţi vinde cineva o prăjitură te priveşte astfel de parcă ţi-ar reproşa timpul pe care l-a pierdut ca să gătească această prăjitură. Dacă îţi face cineva o favoare trebuie să fie sigur că o să i-o întorci înapoi. Oamenii s-au dezvăţat să mai fie fericiţi şi nu suportă săi vadă nici pe alţii aşa. (vorba ceea: Dacă mie mi-e rău e rău, dar dacă vecinului îi este şi mai rău decât mine atunci mi-e mai bine.) Merg pe stradă supăraţi şi încovoiaţi, cu capurile insistent plecate în pământ, când pe cer luceşte un ditamai soare.
Sunt tristă să constat asta, dar omul astăzi este foarte înrăit. Omul care a îmbătrânit înainte de vreme şi a uitat să mai fie copil.
