“O carte bună: o lumină în întuneric, o ridicătură din adâncuri, o cotitură în direcția bună, o treaptă spre înălțimi, o limpezire a minții, o delectare a sufletului, un mesaj pentru spirit, o întâlnire cu cerul !!!” (Iosif Țon)
,,Cine umblă cu înțelepții se face se face înțelept, dar cui îi place să se însoțească cu nebunii o duce rău.” (Prov.13:20) Aceste cuvinte îi aparțin celui mai înțelept om, ce a trăit vreodată. Solomon, a cărui viață era fost o căutare a înțelepciunii, afirmă că o poți afla, fiind alături de oamenii înțelepți. Lectura oricărei cărți este, de fapt, o întâlnire cu autorul ei, chiar dacă el se află la distanță de mii de ani sau kilometri. Majoritatea scriitorilor sunt sfătuitorii necunoscuți și nevăzuți ai cititorilor lor.[1] Așa deci în următoarele rânduri vă invit la o întâlnire cu mine mai întâi ca mai apoi să vă provoc să continuați aceste întâlniri seară de seară, și vă asigur că cu cât întâlnirile vor fi mai regulate și mai diverse veți descoperi lucruri minunate de la diverse personalități.
Cele mai impresionante cărți, sau cele care “promit” să inspire, nu intră în nici o categorie anume. Pot fi filosofice, inspirative, fictive sau înrădăcinate în realitate etc. Dar au un singur lucru în comun – abilitatea de a stârni opinia și darul de a te face să crezi. O carte poate influența într-o așa măsura încât să schimbe viața persoanei ce o citește. Conform lui Octavian Sachelarie, “lectura reprezintă un fenomen, deopotrivă social și psihologic, atingând categorii diverse ale populației, cu niveluri diferite de cultură, de posibilități și de pregătire profesională.”
Însă, în sensul ei cel mai extins, lectura este o formă de comunicare. Ea implică un emițător (scriitorul), un canal de comunicare (cartea), un cod (limbaj comun pe care cei doi îl înțeleg), un mesaj (cel transmis de scriitor) si un receptor (cititorul). Nu se poate vorbi de comunicare în afara celor doi, emițător și receptor, prin urmare, nu se poate vorbi despre lectura și “scriitură” în afara celui care scrie și cel care citește. Amândoi sunt prezenți acolo cu toată ființa lor. Cu sistemul social din care fac parte și caracteristicile timpului lor, cu sistemul lor de gândire, cu emoțiile și prejudecățile lor, cu frustrările și nemulțumirile ce-i caracterizează.
Cartea este o bancă, pe care poți să te așezi împreună cu scriitorul și să discuți diverse teme. Aici el își deschide lumea lui lăuntrică și își descarcă saci de înțelepciune, în care a îndesat cunoștințele sale de-a lungul vieții sale.[2] Fiecare autor în cărțile sale vine cu o notă reieșită din experiențele personale. Atunci când stăm de vorbă cu unele dintre aceste personalități, oameni care sau marcat în istorie, lăsând amprente pe paginile timpului, de fapt nu facem altceva decât să le împărtășim gândurile. Când am ieșim la întâlnire cu un autor, de fapt el este cel care vorbește prin prisma vieții sale, iar noi suntem cei care ascultăm, cu răbdare și reverență, captând fiecare element, fiecare propoziție a cărui mesaj ne transmite un gând mult prea mai profund de cât ne-am fi putut imagina.
De multe ori când suntem implicați într-o lectură minuțioasă, nici nu ne dăm seama de factorii externi care ne-ar fi împiedicat să avem o relație de prietenie cu autorul cărții, mai cu seamă timpul care trece ca și nevăzut. Când întrăm într-o discuție cu un autor a căror rânduri curg izvoare de experiență și înțelepciune, simțim nevoia de a stoarce din el cât mai mult, pentru a depozita informațiile căpătate în desaga personală, astfel îmbogățindu-ne bagajul de cunoștințe care adună și adună de fiecare dată, mai mult și mai mult, dar tot având impresia că acesta să mărește și că loc tot încă este mult și mult.
Vă doresc o seară romantică în doi.
[1] Dan Banaru, Pledoarie pentru lectură, Pulsul Slujirii, revista Nr.17, Chișinău 2011, pag.86
[2] Ibid.pag.87
